Fermierii români pot depune până joi, 16 august, inclusiv, cererile pentru obţinerea ajutorului financiar pentru bunăstare acordat în sectorul de creştere a porcinelor, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Cererile de ajutor sunt depuse pentru măsura 215 – plăţi privind bunăstarea animalelor – porcine, acordate fermierilor care îşi vor asuma, în mod voluntar, angajamente privind bunăstarea animalelor pentru o perioadă de minim 5 ani de la data de 16 iulie 2012.
Plăţile pentru bunăstare animală pot fi acordate în cadrul măsurii dacă beneficiarul este înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi deţine un cod de exploataţie, dacă deţine autorizaţie sanitară veterinară pentru întreaga exploataţie sau, în cazul exploataţiilor comerciale de tip A specifice sectorului de creştere a porcilor, este înregistrat sanitar-veterinar şi se angajează să menţină condiţiile de bunăstare şi să respecte cerinţele specifice pachetelor pentru care aplică pe o perioadă de minim 5 ani, de la data de 16 iulie 2012.
16 august 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu