4 mai 2017

Săptămâna Voluntarului

0 Comentarii
Săptămâna 21-28 aprilie, intitulată „Săptămâna Voluntarului”  a fost marcată de o serie de activități organizate de către Liga Studențească a Universității  „Vasile  Alecsandri” din Bacău.
Vineri , 21 aprilie a avut loc activitatea intitulată „Joc Catan”  la care au participat un număr mare de studenți ce au învățat să joace Catan și implicit au realizat activităţi de socializare. Sâmbătă, 22 aprilie s-a publicat pe site-ul Ligii Studențești un număr de 10 articole despre cărți , în cadrul activității „Citește o carte și ai grijă de creierul tău”. Studenții s-au arătat interesați de articolele publicate, apreciindu-le calitatea printr-un număr semnificativ de like-uri și distriburi pe rețelele sociale. Duminică a fost ziua în care s-au desfășurat „Jocurile copilăriei”. Voluntarii, cât și studenții și-au amintit, cu zâmbetul pe buze, de perioada  inocenței prin jocurile distractive ce au fost organizate în aer liber. Luni s-a dat startul  evenimentului  „E-Waste”  de colectare a deșeurilor electronice și electrocasnice de la studenți, care s-a desfășurat până vineri, 28 aprilie, fiind colectate cantități considerabile de deșeuri de către firma RoRec. 
Marți, 25 aprilie, activitatea intitulată „Importanța mea” a ajutat studenții interesați să capete cunoștințe noi despre o alimentație sănătoasă și despre un stil de viață echilibrat. Pe 26 aprilie, studenții au demonstrat că dețin o „Minte sănătoasă într-un corp sănătos”, parcurgând un traseu aplicativ cu brio.  Un număr îmbucurător de elevi,  plini de entuziasm și dornici de cunoaștere au participat în perioada 26-28 aprilie la activitățile organizate de voluntari în cadrul evenimentului „Student pentru 3 zile”. Elevii, coordonați de către organizatori, au experimentat pentru 3 zile viața de student, făcând turul Universității, luând parte la cursuri și seminarii, intercaţionând cu profesorii şi studenţii. În ultima zi la Universitate, elevii au vânat stegulețe prin campus, sub supravegherea voluntarilor, în cadrul activității intitulate „Treasure Hunt” .T
ot în ultima lor zi, elevii au transmis feedback-ul experienței lor membrilor Ligii Studențești. Mulțumim, atât voluntarilor exemplari pentru implicarea lor, cât și elevilor curajoși și plini de energie,  care au îndrăznit să experimenteze ceva nou. Partciparea la acest proiect le-a dat un impuls ce-i va determina să facă o alegere potrivită și benefică în viitorul apropiat cu privire la continuarea studiilor. Cu acestă ocazie, le mulțumim tuturor Departamentelor Ligii care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, precum și partenerilor sponsori. Activităţile din această săptămână s-a înscris sub genericul: „Voluntarii sunt plătiți în 7 cifre... Zâmbete !”, Gayla LeMaire.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu