27 iunie 2017

Duminica aceasta la Teatrul Municipal "Bacovia"....

0 Comentarii
Teatrul Municipal „Bacovia” se pregătește pentru a trage cortina peste stagiunea 2016-2017. Opt premiere: Albă ca Zăpada (Geo Balint), Amphitrion 38 (Horia Suru), Cu sufletul nu-i de glumit (Sorin Militaru), Dragostea celor trei portocale (Ovidiu Lazăr), Știu că nu asta vrei să auzi (Irina Crăiță-Mândră), Trei povești de dragoste (Geo Balint), Eu, mama și bunica (Firuța Apetrei), Hainele cele noi ale Împăratului (Ciprian Huțanu) au încântat publicul băcăuan.

Finele stagiunii ne întâmpină cu participarea spectacolului Amphitrion 38, (în regia lui Horia Suru) la Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății” de la Constanța, Ediția a II-a, 19-27 iunie 2017.

Pe scena TMB, sâmbătă, 24.06.2017 are loc avanpremiera ultimului spectacol din această stagiune, Hainele cele noi ale Împăratului, în regia lui Ciprian Huțanu, iar duminică, 25.06.2017 vă așteptăm la premieră și la ultima reprezentație a spectacolului Nora, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu