1 iunie 2017

Misiuni ale Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău în această minivacantă

0 Comentarii
Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura ordinea şi liniştea publică în zona de competenţă în perioada 01 - 05 iunie 2017.

În această perioadă, efective din cadrul unităţii vor desfăşura misiuni specifice în zona de competenţă, în zone de agrement şi pe trasee turistice, pe linia menţinerii unui climat de siguranţă pentru cetăţeni, prevenirii şi combaterii faptelor antisociale precum şi asigurării ordinii şi liniştii publice.
Jandarmii vor desfăşura acţiuni atât în mediul urban cât şi în mediul rural, fiind vizate zonele aglomerate şi intens circulate din apropierea discotecilor, restaurantelor şi cluburilor de noapte pentru a evita orice situaţie de tulburare a ordinii şi liniştii publice, astfel încât toţi cetăţenii să se bucure de această minivacanţă.
De asemenea jandarmii vor desfăşura acţiuni de prevenire a faptelor antisociale fiind prezenţi în mijloacele de transport în comun, acţionând pentru siguranţa călătorilor.
În această perioadă vor fi desfăşurate acţiuni specifice atât pe linia prevenirii şi combaterii delictelor la regimul silvic şi cinegetic, fiind avute în atenţie zonele cu potenţial de încălcare a prevederilor legale, care reglementează aceste domenii.   
Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada            01 – 05.06.2017, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor gestiona o serie de evenimente publice printre care amintim:
 - 1 iunie Ziua Copilului - jandarmii vor fi prezenţi alături de cei mici în contextul desfăşurării unor activităţi prilejuite de sărbătorirea acestei zile.
- în perioada 02 – 04 iunie 2017 Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică premergător şi pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Rusaliilor Ortodoxe şi Catolice în localitatea Ghimeş – Făget judeţul Bacău.
- asigurarea măsurilor de protecţie a participanţilor pe timpul desfăşurării procesiunii romano-catolice care se va desfăşura în data de 03.06 în municipiul Bacău, cu prilejul sărbătorii „Pogorârea Sfântului Duh”.
- în data de 03.06 asigurarea măsurilor de protecţie a participanţilor pe timpul desfăşurării Campionatului Internaţional CNIR ENDUROCROSS, organizat pe raza comunei Sărata din judeţul Bacău.
- asigurarea măsurilor specifice de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. BOTOŞANI – PANDURII TG. JIU care se va desfăşura în data de 04 iunie 2017, începând cu ora 21.00, pe stadionul de fotbal din municipiul Botoşani.
- în perioada 04 – 05.06 a.c. jandarmii vor acţiona şi pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor tradiţionale prilejuite de sărbătorirea zilelor localităţii Adjudeni, comuna Tamaşi judeţul Neamţ.
- asigurarea măsurilor de ordine publică în zona Mănăstirii Buciumeni, din judeţul Galaţi pe timpul desfăşurării slujbei religioase de sărbătorire a hramului mănăstirii care va avea loc în data de 05 iunie a.c.

       Jandarmii din cadrul dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică vor acţiona în scopul prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional, îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate, adoptarea unor măsuri eficiente de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zonele de agrement, pe traseele turistice; de asemenea, se va asigura intervenţia la evenimentele semnalate prin S.N.U.A.U. 112 şi acordarea primului ajutor medical pentru salvarea vieţii persoanelor care au suferit accidente. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu