13 iulie 2017

Traseul Recunostintei a poposit la Oituz

0 Comentarii
Marți, 11 iulie 2017, președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a participat la Onești, la un eveniment de excepție. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au parcurs, cu Trenul Regal, de la Focșani la Onești, un traseu al Recunoștinței, cu ocazia centenarului marilor bătălii de la Mărășești, Mărăști și Oituz.
Călătoria a început în gara din Focșani, unde Altețele lor s-au urcat în trenul regal însoțiți de Excelența Sa, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm. Garnitura a oprit în locurile în care - în urmă cu 100 de ani - soldații români le-au ținut piept dușmanilor în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, a întâmpinat Familia Regală cu flori, urându-le un ”Bine ați revenit pe meleagurile băcăuane”.
De la Onești s-a plecat la Cimitirul Eroilor din comuna Oituz, unde a avut loc un ceremonial militar și religios de depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori cu ocazia comemorării eroilor căzuți în primul război mondial. 
După ceremonial, oficialitățile au vizitat biserica din Oituz, unde au fost rugați să scrie câteva rânduri în Cartea de onoare a lăcașului de cult. 
Acest traseu de comemorare a Centenarului marilor bătălii de la Mărășești, Mărăști și Oituz, este a opta călătorie pe care Familia Regală o face cu Trenul Regal, sub semnul recunoștinței față de eroii Primului Război Mondial.
Bătălia de la Mărăști (11-19 iulie 1917) a rămas drept una dintre cele mai importante acțiuni militare românești din timpul Primului Război Mondial. Bătălia a fost condusă de generalul Alexandru Averescu, sub comanda Regelui Ferdinand I, comandantul suprem al Armatei Regale române. Operațiunea militară a durat opt zile și a reunit Armata Română și Armata Rusă într-o operațiune ofensivă împotriva Armatei a 9-a Germane.
Bătălia de la Mărășești (6-16 august 1917) este considerată astăzi cea mai importantă acțiune militară românească din timpul Primului Război Mondial. Bătălia a durat zece zile și a lăsat în memoria societății românești legenda actelor de vitejie ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat și generalului Eremia Grigorescu. Atunci a fost lansată legendara expresie „Pe aici nu se trece”!
La 28 septembrie 1916, a început bătălia de la Oituz. Prima confruntare militară de la Oituz a stat sub comanda generalilor Constantin Prezan, Eremia Grigorescu și Nicolae Sinescu și a fost una dintre cele mai curajoase acțiuni militare românești în Primul Război Mondial. Operațiunea a durat șaisprezece zile și a vizat împiedicarea Armatei a 9-a Germane de a forța Munții Carpați și de a pătrunde în Valea Siretului. A doua bătălie de la Oituz a început în ziua de 28 octombrie 1916, a fost plasată sub comanda generalului Eremia Grigorescu și a durat cinci zile. A treia bătălie de la Oituz s-a desfășurat în zilele de 26 iulie – 9 august 1917, sub comanda generalului Gheorghe Văleanu.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu