4 mai 2018

Schimb de bune practici intre Madrid si Bacau

0 Comentarii

În perioada 25-28 aprilie 2018, o delegație a Consiliului Județean Bacău s-a aflat în Spania, vizita derulându-se ca activitate în cadrul proiectului ”Cele mai frumoase sate”, implementat de către Consiliul Județean Bacău în parteneriat cu Asociația ”Cele mai frumoase sate din România”. Județul Bacău a fost reprezentat de președintele Sorin Brașoveanu, vicepreședintele Silviu Pravăț și directorul Direcției dezvoltare durabilă și managementul proiectelor, Silviu Botez. 
    Programul vizitei a fost unul consistent, incluzând vizite de lucru, întâlniri cu autorități locale spaniole și cu reprezentanți ai Ambasadei României la Madrid, ai diasporei și ai asociațiilor de români din Spania.
Joi, 26 aprilie 2018, a avut loc o întâlnire de lucru la Primăria satului turistic medieval Chinchon, între membrii delegației române și Francisco Javier Martinez, primarul Chinchon, împreună cu staff-ul său și președintele Asociației ,,Cele mai frumoase sate din Spania", Fran Mestre. Cu această ocazie au fost prezentate proiectele de succes derulate de cele două instituții ca schimb de bune practici în domeniul promovării potențialului turistic și au fost identificate posibilități de colaborare pentru viitor și acțiuni comune ce urmează a fi derulate.
În cadrul întâlnirii de vineri, 27.04.2018, de la Ambasada României în Regatul Spaniei au fost discutate cu dl. Florian Grozea, Ministru plenipotențiar, probleme legate de situația românilor din Spania și au fost identificate și modalități de colaborare și schimb de informații pentru viitor.
Reprezentanții județului au avut și o serie de întrevederi cu reprezentanți ai asociațiilor de români din Spania, și cu membri ai diasporei, prilej cu care au fost discutate probleme punctuale privitoare la situația românilor din regat, oportunități oferite acestora prin proiectul derulat de Consiliul Județean Bacău ReCONNECT DIASPORA din cadrul programului Diaspora StartUp și alte proiecte derulate de Consiliul Județean Bacău dar și modalități concrete de colaborare pentru viitor. 
Înfiinţată în anul 2010, Asociația ”Cele mai frumoase sate din România”, constituită din 31 de comune membre fondatoare din toate regiunile țării, a demarat un proces de identificare a satelor frumoase, reprezentative ale regiunilor etnogeografice - sate care să fie promovate turistic de autoritățile naționale și județene. Ca urmare a acestui proces de conservare şi promovare a satului românesc, încă din anul 2011, trei sate din judeţul Bacău au devenit membre ale Asociației, respectiv Ciugheş (com. Palanca), Poiana Sărată (com. Oituz) şi Dofteana (com. Dofteana) iar începând cu anul 2015 și satul Cașin s-a alătura asociației. Acestea au fost promovate şi menţionate ca “cele mai frumoase sate din judeţul Bacău”, în cadrul Ghidului turistic şi cultural “Cele mai frumoase sate din România”.
Evenimentele, acţiunile, programele şi proiectele iniţiate de Asociaţia ”Cele mai frumoase sate din România” şi implementate în cooperare cu Judeţul Bacău, au contribuit la conservarea şi la promovarea patrimoniului cultural şi turistic al satelor membre, în vederea dezvoltării durabile a acestora, impunând recunoaşterea etichetei “Cele mai frumoase sate din România” ca brand naţional şi european (promovând astfel patrimoniul local-rural, produsele locale, tradiţiile şi obiceiurile populare specifice satelor membre).

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu