Habitat for Humanity România, Fundaţia
Serviciilor Sociale Bethany şi Delphi Diesel System Iasi finalizează lucrarile
de renovare și reabilitare termică la şcoala din Liteni, judeţul Iaşi. Proiectul
a durat cinci luni şi s-a realizat prin susținerea financiară a Fundaţiei
Delphi și implicarea a 229 de voluntari de la fabrica Delphi şi de la Consiliul Judeţean Iaşi. Lucrările au fost
coordonate de echipa tehnică a Habitat for Humanity Comănești.
"Întreaga
echipă Delphi este mândră de participarea în cadrul acestui proiect de renovare
a şcolii şi ne angajăm să construim şi să menţinem relaţii importante în cadrul
comunităţilor în care trăim şi muncim", declară John Hutson, Directorul fabricii Delphi
Diesel Systems Iaşi. „La Delphi punem
mare preţ pe educaţie şi aşteptăm cu nerăbdare ca absolvenţii acestei şcoli să
devină profesionişti talentaţi şi candidaţi pentru a fi apoi angajaţi”.
Şcoala din Liteni este alcătuită din două corpuri
de clădire construite în anul 1950. Unul
dintre corpurile şcolii se afla într-un stadiu avansat de degradare înainte ca
Habitat for Humanity România, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Delphi să
îşi unească eforturile pentru a-l renova. Proiectul de renovare, care
îmbunătăţeşte condiţiile de învăţământ pentru peste 450 de elevi, a inclus
reparaţia pereţilor în mai multe săli de clasă, instalarea unui sistem centralizat
de încălzire, montarea corpurilor de iluminat, înlocuirea ferestrelor şi a
uşilor vechi cu unele noi, sigure şi eficiente din punct de vedere energetic.
”La Şcoala din Liteni am descoperit acea educaţie
în care bunul simţ este prima lecţie şi cea mai importantă pe care o învaţă cei
mici. Am descoperit profesori pasionați şi copii harnici care învăţau pe timp
de iarnă în clase fără căldură, cu
hăinuţele pe ei, cu căciuli şi cu mănuşi. Ne-am dorit extrem de mult să îi
putem ajuta, iar faptul că Habitat for Humanity şi compania Delphi au acceptat
propunerea noastră de a renova această şcoală a fost şi este o mare bucurie
pentru noi! Le mulțumim şi promitem că vom duce munca mai departe prin proiecte
menite să îi sprijine în continuare pe copii”, a declarat doamna Diana Paiuş, manager zonal al
Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany.
„Suntem
fericiţi să inaugurăm astăzi şcoala de la Liteni şi vrem să le mulţumim
partenerilor noştri de la Delphi, fără al căror suport financiar nu am fi putut
să facem acest proiect, celor de la Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany pentru
că au avut încredere în noi şi ne-au adus la cunoştinţă nevoia din această
comunitate, autorităţilor locale pentru suport, dar şi tuturor celor 229 voluntari
care au lucrat timp de cinci luni pentru ca aceşti copii să înveţe într-un
mediu curat şi sănătos, aşa cum
ne-am propus la începerea lucrărilor”, spune Gabi Pascal, Manager Programe Habitat for Humanity România.
ne-am propus la începerea lucrărilor”, spune Gabi Pascal, Manager Programe Habitat for Humanity România.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu