Din dorinta de a
oferi conditii cat mai bune ale suprafetei de concurs, organizatorii Raliului
Moldovei Moinesti 2016 au fost nevoiti sa modifice traseul competitiei
programate in perioada 01-02 iulie. In sprijinul ACS Rally Spirit, pentru cea
de-a sasea editie a intrecerii moldave, s-au alaturat in acest an Primaria
Comunei Zemes, Audi, Skoda, precum si Televiziunea Romana care va realiza doua
transmisii live, cate una in fiecare zi.
Ca
urmare a cantitatilor semnificative de ploaie cazute in zona, organizatorii Raliului Moldovei Moinesti 2016 au decis sa
elimine din traseul de anul acesta proba speciala Tajbuga.
„Asa
cum am mai spus-o, ne dorim ca in fiecare an sa ridicam cat de mult se poate
standardul de organizare al Raliului Moldovei Moinesti, din toate punctele de
vedere, inclusiv al suprafetei de rulare. Astfel, dupa vizita in teren pe care
am facut-o saptamana aceasta, desi ne asteptam ca ploile sa ne fi creat
probleme semnificative, am constatat ca va fi imposibil sa ne prezentam cu
speciala Tajbuga intr-o versiune onorabila. Am decis sa o eliminam complet din
program si sa reconfiguram raliul. Am introdus o bucla noua in prima zi, cea de
vineri, urmand ca probele Hemeius si Trebes sa fie parcurse de cate trei ori.
Pentru ziua de sambata, programul va fi mai compact, urmand sa fie parcurse
probele mai scurte Runcu, Moinesti si Vermesti.” a explicat Adrian Raspopa, presedintele ACS Rally Spirit, decizia
modificarii programului Raliului Moldovei Moinesti
2016.
Din
punct de vedere al mediatizarii, Raliului Moldovei Moinesti isi respecta
standardele impuse anul trecut, cand a reusit sa transmita live o alta proba
decat superspeciala. Astfel, in 2016, vor fi transmise in direct, atat pe TVR3
cat si pe TVR Iasi, doua probe: superspeciala Speedpark, programata vineri, 01
iulie incepand cu ora 18:00, precum si aproape jumatate din finalul Power
Stage-ului Vermesti, sambata incepand cu ora 17:00. In plus, anul acesta,
transmisia celor doua probe va fi disponibila si pe siteul oficial al
competitiei, www.raliul-moldovei.ro
„Ma
bucur ca cei de la TVR au decis sa se implice in transmiterea in direct a celor
doua probe speciale. De fapt, toate cele trei probe de sambata sunt extrem de
ofertante pentru public, spectatorii putand ajunge foarte usor chiar si pe jos
pe specialele Moinesti si Vermesti, nefiind astfel nevoiti sa ramana blocati cu
masinile personale pe probe pana la deschiderea traficului. ” a mai spus Adrian Raspopa.
„Desi
stresul organizarii unei etape in Campionatul National de Raliuri Dunlop este
extrem de ridicat, ma bucur ca am reusit la Bacau sa devenim o familie, atat
din punct de vedere al autoritatilor care ne sprijina, cat si al sponsorilor si
al partenerilor logistici. Anul acesta, noua conducere a Primariei Comunei
Zemes a decis sa ni se alature, urmand sa ne sprijine in refacerea specialei
Runcu. De asemenea, am reusit sa
atragem alaturi de noi, in calitate de sponsori, pe cei de la Audi si Skoda,
lucru care ma face extrem de bucuros. La fel, alaturi de cei de la Selgros suntem
pentru al doilea an consecutiv, iar alaturi de altii sarbatorim deja al saselea
an.” a declarat Adrian Raspopa, presedintele ACS Rally
Spirit.
Avand in vedere faptul ca nivelul
organizarii Raliului
Moldovei Moinesti a fost imbunatatit de la o editie la alta, presedintele ACS
Rally Spirit este decis sa demareze un nou proiect in acest sens, cu conotatii
internationale.
„Vreau sa punem la punct un proiect mai mare
si mai vizibil pentru aceasta zona a tarii. Avem acordul autoritatilor locale,
care ne sprijina si sunt dispuse sa se alature acestui demers, astfel ca vreau
sa declar public faptul ca ne dorim sa semnam un contract cu durata a 4 ani de
zile cu noua conducere a Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Urmeaza ca
in perioada urmatoare sa purtam negocieri in cadrul carora sper sa avem o
viziune benefica asupra motorsportului din Romania.” si-a exprimat Adrian Raspopa intentiile pentru perioada imediat
urmatoare.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu