16 septembrie 2016

Ultimul Concert pentru suflet

0 Comentarii
Aseară, începând cu ora 17,  avut loc ultimul Concert pentru suflet, concertul cu nr. 32. Cum ne-am obișnuit, deschiderea a fost făcută de actorii de la Teatrul Municipal Bacovia, de la Secția „Animație” care i-au încântat pe cei mici cu piesa „Hansel și Gretel”. Copii au fost entuziasmați, toți cei prezenți s-au bucurat de momentele copilăriei aduse în aer liber în Parcul Catedralei.

Spectacolul a continuat cu programul muzical care a fost susținut de elevii de la Palatul Copiilor Bacău, Colegiul de Artă „George Apostu” dar și de la alte instituții de muzică din Iași. Pentru unii dintre ei, prezența la concert nu este pentru prima oară, aceștia au mai urcat pe scenă în cadrul acestui eveniment și în anii anteriori, și sperăm că o vor face în continuare, ne vor încânta cu muzica și talentul lor. 

Seara a fost întreținută de Trupa Memory alături de invitatul special, rapperul Young Feftee- Ciprian Cucu. 

O seară minunată alături de prieteni, familie, cei dragi pentru a împărtăși bucurie, muzică, dans și voie bună. 


Mulțumim Mioarei Iacob și Salonul de Piane pentru acest proiect minunat care a devenit tradiție în orașul Bacău. Asteptăm cu mare bucurie Concertul pentru suflet cu nr. 33. 









Arhivă personală 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu