Fundaţia „Alături
de Voi” România a realizat în data de 19 noiembrie 2014, între orele 10.00
-13.00, la Hotel Dumbrava, Bacău, o sesiune de consultări regionale privind
serviciile sociale şi locul lor în comunitate, dar şi o prezentare a
oportunităţii pe care o reprezintă Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale
pentru Servicii Sociale-FONSS.
Evenimentul s-a desfasurat pe două segmente:
1.
Consultarea publică- la care se va pleca de la premisa că serviciile sociale constituie un pilon central al
politicilor de incluziune și coeziune socială și un factor de creștere a
calității vieții persoanelor aflate într-o stare de vulnerabilitate, tocmai de
aceea este necesară o politică publică coerentă de finanţare, la realizarea
căreia ONG-urile să îşi spună cuvântul.
Din
precedenta consultare, care a avut loc în 10 iulie 2014 la Iaşi, s-a evidenţiat
faptul că în majoritatea judeţelor, ONG-urile au fost consultate în realizarea
Strategiei judeţene de asistenţă socială, dar, din păcate, nu există garanţia
susţinerii financiare a direcţiilor strategice şi nici nu se face periodic
evaluarea transformării în fapt a angajamentelor asumate prin aceste documente.
În
urma dialogului desfăşurat la Iaşi s-a dedus că în Regiunea NE sunt ONG-uri
care au susţinere de la autorităţile locale/judeţene, dar această susţinere
este firavă faţă de necesităţi. Majoritatea serviciilor sociale ale ONG-urilor
sunt finanţate în baza Legii 34/1998 şi a Legii 350/2005.
La Legea 34/1998
serviciile finanţate sunt servicii pentru copii și servicii de asistenţă la
domiciliu. Finanţarea serviciilor sociale respective este sub necesităţi,
uneori şi în proporţie de 40-50%, restul fiind suportat de ONG-ul prestator.
Organizarea consultării face parte dintr-un amplu proces
derulat la nivel naţional cu reprezentanți ai ONG-urilor furnizoare de servicii
sociale și ai autorităților publice locale, din cinci regiuni, şi se realizează
în Bacău cu sprijinul Fundației de Sprijin Comunitar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu