2 decembrie 2014

Conventia primariilor pentru energie durabila

Marţi, 25 noiembrie, Universitatea ‘Vasile Alecsandri” din Bacău în colaborare cu Primăria Bacău, ADL Bacău și Agenția pentru Eficiență Energetică și Protecția Mediului Bucureşti au organizat în Aula Universității workshopul CONVENȚIA PRIMARILOR - INIȚIATIVĂ EUROPEANĂ PENTRU ENERGIE DURABILĂ dedicat schimbului de experienţă şi prezentării unor proiecte care militează pentru exploatarea surselor de energie regenerabilă și creștere a eficienței energetice. 
Au participat din partea organizatorilor Ion Dogeanu, directorul executiv al  Agenției pentru Eficiență energetică și Protecția Mediului Bucureşti, reprezentanţi ai Agențiilor pentru Eficiență energetică judeţene Vaslui şi Alba , Universităţii ‘Vasile Alecsandri” din Bacău, ai Agenţiei de Dezvoltare Locală Bacău. Au dat curs invitaţiei de participare , alăturându-se organizatorilor workshopului, viceprimarul Municipiului Bacău, Iulian Stoican, preşedintele Camerei de Comerţ Bacău, Doru Simovici,  reprezentanți ai Consiliul Județean Bacău, primăriilor din judeţul Bacău, Agenției de Mediu Bacău, Camerei de Comerț și Industrie, ai principalelor companii din Bacău interesate de creșterea eficienței energetice și dezvoltarea surselor regenerabile de energie ca soluție alternativă la exploatarea combustibililor fosili, un numeros public format din studenţi ai Universităţii ‘Vasile Alecsandri” din Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu