3 septembrie 2023

12OO Parteneri fac mai plăcute cumpărăturile la Profi


Programul prin care Profi face mai bună calitatea serviciilor și eficiența magazinelor sale încredințând managementul acestora unor Parteneri cu experiență ajunge la 1200 de magazine la finalul acestei luni.

“Este un program în care toate părțile implicate au de câștigat,” afirmă Magda Amarie, Directorul Operațional care coordonează activitatea magazinelor Partener Profi. “Clienții se bucură de o atmosferă mai plăcută și servicii mai bune la cumpărături, șefii de magazin partener ajung, cu garanții sub ofertele existente în piață, să-și conducă practic propria lor afacere sigură și cu riscuri minime, în timp ce Profi își vede magazinele mai bine administrate și mai eficiente economic.

Odată acceptați în program, partenerii primesc spre gestionare un magazin operațional, cu procese și proceduri gata implementate. Ei nu trebuie să cheltuiască nimic pentru identificarea, închirierea și amenajarea spatiului, iar în cazul preluării unui magazin cu vechime, acesta are deja o bază formată de clienți fideli. Totodată, beneficiază de notorietatea brandului PROFI și de strategia de marketing și atragere a clienților, fără a plati taxe de marketing. Noul Partener nu trebuie să se preocupe nici în privința fluxului de numerar pentru aprovizionarea cu marfă, PROFI preluând această activitate complexă. Atât Partenerilor, cât și personalului lor, le sunt asigurate programe de pregatire în cadrul acestui program lansat în urmă cu mai bine de nouă ani, într-un model de business de success, care și-a demonstrate pe deplin viabilitatea.

“Dintotdeauna, mi-am dorit să am afacerea mea dar singură nu aveam banii să o pun pe picioare,” povestește Anamaria Albu, Partener Profi din Oradea. “Sunt inginer alimentar și provin dintr-o familie în care toti s-au ocupat de comert, iar mie mi-a plăcut în vânzări de când mă știu. Într-o zi, pe când lucram la un magazin dint-un alt mare lanț alimentar, o prietena mi-a zis ca a devenit Partener Profi. Nu vrei să ai și tu afacerea ta? Hai și tu la noi, mi-a zis ea. M-am hotărât imediat. 

Am plecat cu inima oarecum strânsa de la acel retailer, mă gândeam că dacă Profi e mai mic poate o să mă cam plictisesc aici, doar că nu a fost așa. În același timp cu mine au mai venit câțiva colegi și am făcut o echipa de care sunt foarte mândră: ne ajutăm, ne înțelegem. Am rămas în relații foarte bune cu acel mare magazin, dar am luat un magazin Profi mic și la început mi se părea atât de greu - era înconjurat de piață, cu multă concurență, în pandemie, ne chinuiam să vindem. Încet, încet, clienții însă au văzut că le zâmbim, că de multe ori pe cei vârstnici îi ajutăm să iși ducă plasele, și au căpătat încredere. Treptat, magazinul a ajuns unde doream, iar între timp am mai luat și un magazin sezonier, la intrarea în Felix. Acum preluăm deja cel mai mare magazin Profi nonstop din Oradea. Am o echipă stabilă și am creat un sistem de bonusuri care ne mulțumește pe toți. Cea mai faină parte e că am reușit în două săptămâni să am echipa completă, că s-a dus vestea că e bine lucrul în echipa mea. Azi îmi văd visul cu ochii!”

Cu 28.000 de angajați în peste 1.650 de magazine proprii si Partener prezente în aproape 800 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România. Cifra de afaceri a rețelei, de 11,6 miliarde lei, plasează compania pe locul trei în retailul românesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu