3 septembrie 2023

PROFI are un nou director comercial


Rețea românească de magazine de retail alimentar, Profi își întărește echipa de management îmbogățind-o cu specialiști ce vin cu o valoroasă experiență internațională în domeniu. Începând din luna mai, acestei echipe i s-a alăturat Eric Tavoukdjian, în calitate de director comercial.

 

“Mă onorează și ma entuziasmează invitația de a face parte din conducerea unei rețele cu viziune și spirit antreprenorial, care evoluează extrem de rapid,” declară Eric Tavoukdjian. “În cele câteva luni de când m-am integrat aici, m-am convins că Profi are un potențial uriaș pe care îmi propun să îl fructific împreună cu noii mei colegi, în avantajul companiei, al furnizorilor ei și, nu în ultimul rând, în beneficiul clienților noștri.”

 

Absolvent al ISG Institut Supérieur de Gestion, Eric vine în Profi cu o foarte bogată experiență dobândită lucrând în mai multe țări, în mari rețele de retail din Europa.

Eric fost, pe rând, director de vânzări și director de marketing la Tesco Ungaria, devenind apoi director Customer Operations Tesco pentru Europa Centrală. Cariera și-a continuat-o timp de mai mulți ani în Regatul Unit, în calitate de Director comercial marketing la Costa Coffee, înainte de a deveni Director comercial la Dealz Mainland Europe, parte din Pepco Group Ltd, poziție din care a decis apoi să se alăture echipei de top management Profi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu