23 iulie 2010

Proces educaţional optimizat

0 Comentarii
În această perioadă Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, organizează sesiuni de formare în cadrul proiectului naţional “Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii”.
La invitaţia SIVECO România, din partea Casei Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău, au dobândit calitatea de formatori, prof. - metodist Mihaela Liliana Ciuchi şi prof. Maria Ema Fâciu. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POSDRU) şi este implementat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă (UMPFE), în parteneriat cu SC SIVECO România SA şi Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” Bucureşti, în perioada decembrie 2009 – noiembrie 2012.
Beneficiarii acestui proiect sunt unităţile de învăţământ preuniversitar liceal din ţară.
Astfel proiectul se va implementa în 1410 licee din ţară, implicând în activităţile sale 35.250 elevi de liceu, 1410 directori şi 7050 persoane din sistemul naţional de examinare, evaluare şi curriculum din învăţământul preuniversitar.
În Moldova sesiunile de formare se organizează în centre regionale, la Bacău, Iaşi şi Piatra Neamţ, acestea având durată de 3 zile/sesiune.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu