15 octombrie 2010

5 ani de implicare E-ON in Romania

0 Comentarii
În cei 5 ani de prezenţă în România, Grupul E.ON a dezvoltat şi promovat proiecte de responsabilitate socială care s-au adresat unui număr de 140.000 de beneficiari, copii, tineri, adulţi şi vârstnici deopotrivă.

Prin toate proiectele derulate, E.ON a oferit o şansă în plus copiilor de a se bucura de o educaţie adecvată într-un mediu primitor şi confortabil, precum şi sprijin material şi financiar comunităţilor aflate în mari dificultăţi. Nu în ultimul rând, E.ON a susţinut şi promovat performanţa şi dorinţa de autodepăşire a persoanelor în care s-a investit. Contribuţia angajaţilor E.ON în aceste proiecte a fost semnificativă, succesul fiind asigurat şi prin devotamentul şi consecvenţa cu care cei 600 angajaţi s-au implicat în acţiuni de voluntariat.

„Încă de la intrarea E.ON pe piaţa energetică românească, am decis să ne implicăm constant în viaţa comunităţilor în care suntem prezenţi. Prin acţiunile noastre urmărim să fim aproape de cei pe care îi deservim şi, în acelaşi timp, dorim să dezvoltăm în companiile noastre o adevărată cultură a implicării voluntare a angajaţilor în proiectele destinate comunităţii”, a declarat dl. Frank Hajdinjak, Director General E.ON România.

Programele educative pentru copii ocupă un loc special în viziunea Grupului E.ON despre implicarea în societate, convinşi fiind că investind în educaţie investim în viitor. “Gazul natural în casa ta”, “Energie pentru viaţă” şi “Lecţii despre energie” sunt proiectele specifice ale Grupului E.ON, prin care angajaţii noştri au împărtăşit expertiza şi cunoştinţele din domeniul energetic copiilor cuprinşi în proiecte. Am demonstrat că, prin intermediul mijloacelor de educaţie interactivă şi al jocului, copiii pot învăţa multe lucruri folositoare despre energie şi mediul înconjurător, devenind totodată responsabili prin folosirea corectă şi judicioasă a surselor de energie. În ultimii doi ani, am amenajat cinci spaţii de joacă din grădiniţe venind astfel în sprijinul autorităţilor locale şi mai ales al copiilor care se pot juca într-un loc modern şi sigur.

Felicitari din partea noastra pentru toate realizarile de pana acum si sa speram ca de acum inainte va fi mai responsabil grupul!

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu