Conditia de salariat incepe sa devina relativa...
Prin urmare, de la 1 ianuarie 2011 încetează existenţa carnetului de muncă, după această dată evidenţa muncii realizându-se electronic prin intermediul registrului general de evidenţă a salariaţilor reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 161/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
Începând cu 01.01.2011, nu se vor mai înregistra la inspectoratele teritoriale de muncă, contractele individuale de muncă. Acestea se vor înregistra în format electronic în registrului general de evidenţă a salariaţilor în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare.
De asemenea, începând cu 01.01.2011 nu se vor mai depune la inspectoratele teritoriale de muncă actele privind executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.
Până la data de 25 ianuarie 2011, angajatorii vor depune la inspectoratele teritoriale de muncă, dovezile de calcul a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2010.
Plata comisionului şi depunerea declaraţiei aferente lunii decembrie 2010 se vor efectua şi depune până la data de 25.01.2011.
Începând cu luna ianuarie 2011 nu se va mai efectua plata comisionului datorat (0,75% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora inspectoratele teritoriale de muncă le păstrează şi le completează carnetele de muncă, respective 0,25% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora inspectoratele teritoriale de muncă le prestează serviciile constând în verificarea şi certificarea legalităţii înregistrărilor efectuate de către aceştia). Începând cu luna ianuarie 2011 nu se va mai întocmi şi depune declaraţia aferentă comisionului datorat.
24 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu