Cei de la Primaria Bacau au devenit peste noapte sustinatorii sportului bacauan. Vor sa sprijine echipele mult mai bine si vor sa se asigure ca cei care vor aduce performanta pentru Bacau vor putea fi remunerati cum trebuie, recompensati.
Primăria Bacău finanţează intreg sportul băcăuan prin asociaţii care au încheiate contracte pentru activitaţi sportive de înaltă performanţă cu cluburile posesoare de CIS-uri.
La evaluarea dosarelor depuse de solicitanţi, în vederea finanţării conform Legii 350, comisia ia în considerare, în conformitate cu prevederile legale, solicitările asociaţiilor care finanţează activităţi sportive de performanţă derulate de cluburile care deţin Certificate de Identitate Sportivă.
Este cazul asociaţiilor care sprijină handbalul băcăuan (băieţi şi fete), voleiul băcăuan (băieţi şi fete), badmintonul, atletismul etc, finanţarea acestora ducând la performanţele unor echipe şi sportivi.
La ce smecherie s-au mai gandit? Le mai gadila cineva creierul?
Pe această cale, Executivul Primăriei Municipiului Bacău îi cere din nou prefectului Constantin Scripăţ să se autosesizeze, în calitate de garant al respectării legii, cu privire la destinaţia sumelor obţinute de către fostul primar Dumitru Sechelariu din exploatarea spaţiilor comerciale, bunuri publice. Din spaţiile dobândite ilegal de la primărie pe vremea când conducea acest oraş, Dumitru Sechelariu încasează circa 2 milioane de euro, anual. Din 1997 şi până în prezent, din exploatarea acestor bunuri publice Dumitru Sechelariu a încasat circa 25 de milioane de euro (1.000 de miliarde de lei vechi), bani pe care i-a folosit pentru el, familia şi acoliţii săi, nicidecum pentru sprijinirea sportului băcăuan. Asa o fi!
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu