28 iunie 2012

Vacanta in siguranta

0 Comentarii
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Comănești au desfășurat o serie de activități în unitățile școlare și în zona centrală a orașului, prin care au pus la dispoziția elevilor informații despre cum să nu devină victime ale infracțiunilor sau ce consecințe atrage nerespectarea legii și le-au dat sfaturi astfel încât aceștia să petreacă o vacanță în siguranță lipsită de evenimente neplăcute.

Mesajele preventive ale polițiștilor și teme precum, riscurile la locul de joacă, pe stradă sau în compania persoanelor necunoscute, siguranță pe internet sau dispariții de la domiciliu, au fost promovate și discutate cu 1880 de elevi din patru unități de învățământ din orașul Comănești. Totodată au fost distribuite un număr de 2490 de materiale preventive tematice.
Profesorii și părinții au venit, de asemenea în sprijinul acestui demers și au participat la promovarea campaniei și discuțiilor cu elevii. Astfel, în cadrul activității desfășurate ni s-au alăturat 137 de cadre didactice și aproximativ 500 de părinți.

Activitățile desfășurate fac parte din campania “Vacanță în siguranță” derulată la nivel național în perioada 18-29 iunie 2012 și are drept scop creşterea gradului de informare a elevilor din clasele I – VII pentru reducerea riscului de victimizare şi implicare în activităţi infracţionale, pe perioada vacanţei de vară.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu