Într-un cadru festiv de sfârşit de an şcolar, Colegiul Tehnic de Comunicaţii ,,Nicolae Vasilescu-Karpen’’ şi-a premiat pe cei mai buni dintre cei mai buni. Prima ediţie a Galelor ,,10 pentru Karpen’’ a fost o surpriză pentru toată lumea. Chiar dacă s-a lucrat de câteva săptămâni la eveniment, el a fost ţinut la secret, pentru un impact mai mare.
Gala ,,10 pentru Karpen’’ se doreşte a fi un mod de a promova competiţia reală, bazată pe fair play, de a depăşi rutina şi birocraţia de zi cu zi, asa cum ne-a declarat directorul Colegiului ,,Nicolae Vasilescu-Karpen’’, Remus Cazacu. Un mod deosebit de a recunoaşte valorile colegiului şi de a le recompensa, această ediţie a avut pe lângă emoţii, mult suspans, dar şi răsturnări de situaţii. Profesori care îşi recunosc meritele, dar sunt conştienţi că nu pot face nimic fără echipă, îşi împart premiul cu ceilalţi. E un premiu deloc de neglijat, ce constă în marele trofeu, diplomă, dar şi un mic stimulent financiar oferit de către cei 17 sponsori oficiali.
Pentru început au urcat pe scenă cei care şi-au aniversat onomastica de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. A urmat apoi decernarea premiilor de excelenţă pentru întreaga activitate pentru profesorii: Aurel Ciochină, Adriana Constandache, Mina Ioniţă, Maria Măciucă, Aurica Schiopu, Florea Tomescu, Elena Ursu şi Mihai Bârgăoanu.
Printre flori, aplauze, emoţii şi poze au început să urce pe scena amfiteatrului cei 10 câştigători ale celor 10 categorii ale Galei ,,10 pentru Karpen’’.
La categoria I, Curajul de a privi şcola altfel, caştigător detaşat a fost declarat Consilierul Şcolar Anca Stamatachi. Ea a surprins publicul oferind tuturor trofeul câştigat pentru că ,,nu poţi să faci activităţi extraşcolare de unul singur”.
Curajul de a considera că Pământul este …plat a fost câştigat de şeful Comisiei pentru proiecte de cooperare şi integrare europeană, prof. Angela Gînţă. ,,Sunt de 22 de ani în această şcoală şi cred că este cea mai reuşită activitate de final de an, prin maniera deosebit de vioaie... Cuvântul ,,curaj’’ mi s-a părut extrem de inspirat”, a declarat şefa comisiei la terminarea decernărilor.
,,Mi-a fost uşor să mă integrez în acest colectiv, pentru că sunteţi oameni deschişi. Mulţumesc pentru că aţi fost de acord cu toate ideile pe care le-am avut.” Acestea au fost cuvintele spuse de prof. Simona Şova, câştigătoarea categoriei a III-a, Curajul de a fi bun de la început.
Locul I la categoria a IV-a, Curajul de a împărtăşi din propria experienţă a fost ocupat de către prof. Gabriela Bujor, care a promis că va rămâne aceeaşi şi pe viitor. Gala ,,10 pentru Karpen’’ a continuat cu nume grele la Categoria a V-a, Curajul de a aborda transdiciplinaritatea, nume ce dau emoţii oricui, aşa cum ne-a declarat prof. Mihaela Turcu, cea care a plecat cu marele trofeu în braţe. Din cei peste 60 de profesori şi personal didactic auxiliar prezenţi în amfiteatrul colegiului, a venit rândul profesoarei Simona Chiriac, cea care iese din tipare: ,,Nu am crezut niciodată că un astfel de titlu poate fi şi real: ,,Curajul de a ieşi din tipare”. Unul dintre cei mai îndrăgiţi profesori de către elevi, conform Top Teacher ,,N.V.-Karpen’’ 2012, prof. Gheorghiţă Baciu a fost surprins plăcut şi emoţionat de recunoaşterea meritelor la categoria a VII-a, Curajul de a fi formator de competenţe.
Şi drumul lung de la profesor la elev a fost răsplătit. Dintre cei 10 nominalizaţi la categoria Curajul de a crede în elevi, detaşat a ieşit în evidenţă prof. Ioana Bereczki, care a declarat pe scenă că premiul, în egală măsură este al tuturor celor 42 de diriginţi ai colegiului. ,,Momente deosebit de frumoase, de emoţionante, o gală care sper să devină o tradiţie’’ au fost cuvintele Alinei Filimon, câştigătoarea Categoria a IX-a, Curajul de a sfida birocraţia.
Ultima categorie. Emoţii şi mai mari pentru cei 6 nominalizaţi la Curajul de a educa. În speranţa că va fi un model în special pentru elevi, Maria Coşa a încheiat lista celor 10 câştigători ai primei ediţii a Galelor ,,10 pentru Karpen”.
În aplauze au primit trofee şi diplome directorii şi iniţiatorii galei: director general Remus Cazacu şi directorii adjuncţi Ilcoş Gheorghe şi Mihai Mojzi. Acesta din urmă a precizat că nu va uita niciodată colegii de aici şi echipa managerială.
3 iulie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu