3 iulie 2012

"Portret de voluntar" in formare

0 Comentarii
La Colegiul Tehnic "Anghel Saligny"din Bacău a avut loc joi, 28 iunie, workshopul "Portret de voluntar". Workshopul face parte din activităţile susţinute în cadrul proiectului FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social, finanţat prin fonduri europene - POSDRU, susţinut de personalul Centrului de Excelenţă în Dezvoltarea Resurselor Umane - CEDRU-Bacău.

Lucrările s-au desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi au fost coordonate de pr. Ionuţ Căsaneanu, în prezenţa a 33 de elevi şi profesori din cadrul Colegiului Tehnic "Anghel Saligny".

"Tema întâlnirii a fost sugestiv aleasă, mai ales că, odată cu începerea vacanţei de vară, elevii vor avea mai mult timp liber la dispoziţie şi posibilitatea de a se implica în activităţi organizate de voluntariat în folosul comunităţii. Subiectele abordate în cadrul workshopului au fost: definiţia voluntariatului, cine poate deveni voluntar, tipuri de activităţi de voluntariat, responsabilităţile şi drepturile voluntarului şi exemple de centre de voluntariat sau ONG-uri din municipiul Bacău", a spus pr. Liviu Burlacu, consilier adicţie în cadrul Centrului "Izvorul Tămăduirii" din Bacău.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu