8 octombrie 2012

Meciuri de senzatie la minifotbal

0 Comentarii
Dacă până acum Divizia de Bacău impresiona prin calitatea înaltă jocului practicat, de data aceasta a venit rândul oneștenilor să iasă la rampă. ”Toate echipele au reușit în această etapă să facă senzaționale jocurile din cadrul campionatului oneștean, prin numărul de goluri de înscrise, dar și prin jocul fair-play al tuturor acestora”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, președintele Asociației Județene de Minifotbal. Etapa a V-a a demarat cu partida dintre Perla Moldovei și Tsunami Onești (2-15), într-un joc în care Tsunami a arătat că începe să-și revină la forma care a consacrat-o în ediția precedentă de campionat. Jucătorul meciului – George Șchiopu. Derby-ul etapei și cel mai frumos meci, dacă s-ar putea realiza un astfel de clasament, a fost cel disputat între Stejarul Oituz și Brigada Diverse (2-9). În urma acestei victorii Brigada Diverse urcă pe prima poziție a clasamentului. Jucătorii meciului au fost nominalizați Marius Manea, portarul celor de la Brigada Diverse și Bogdan Olenic, cel care a reușit să înscrie un gol de la mijlocul terenului, ceea ce destul de rar se poate întâlni la minifotbal. Un alt meci foarte disputat, încheiat chiar la egalitate, a adus față în față pe R.E.D. 2012 cu FC Oituz. Partida s-a încheiat nedecis, 5-5, întru-un meci în care FC Oituz a arătat o formă fizică de invidiat, în timp ce R.E.D. 2012, în ciuda unui lot numeros încă nu a reușit să-și sudeze relațiile de joc. Jucătorul meciului – Valentin Mironescu.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu