În ziua de 14 aprilie, în jurul orei 11.15, plutonier
major Andrei Dumitru, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău –
Detaşamentul de Jandarmi Buhuşi, care se afla în serviciu de pază şi supraveghere acces la Administraţia
Finanţelor Publice Buhuşi, a observat pe o masa din holul
instituţiei un portofel, în acel moment nemaifiind nimeni prezent.
Verificând sala destinată publicului, jandarmul, a remarcat portofelul pe una din mese, iar în
prezenţa unui martor, a găsit în interiorul acestuia suma de 135 lei, două
cupoane de pensii şi o carte de identitate aparţinând lui F.Ş, un bărbat de 48
de ani din localitatea Gârleni, judeţul Bacău, care tocmai plecase din
instituţia respectivă după ce îşi achitase anumite datorii.
După identificarea acestuia şi
aflarea numărului său de telefon, bărbatul a fost contactat pentru a confirma cele
pierdute, persoana indicând cu exactitate conţinutul.
Ulterior, în prezenţa unui martor asistent, i-a fost
predat portofelul cu banii şi documentele aflate în el, bărbatul bucurându-se
şi mulţumindu-i mult jandarmului.
Jandarrmul a fost apreciat şi de
conducerea inspectoratului pentru modul exemplar în care a procedat.



0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu