9 august 2013

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamt în pelerinaj la biserica Precista

0 Comentarii
Vineri, 9 august, la orele 9.30, la biserica Precista din Bacău va fi adusă în pelerinaj sfînta icoană a Maicii Domnului de la mănăstirea Neamț. Icoana va fi depusă, așa cum s-au obișnuit băcăuanii în ultimii ani, în interiorul singurei ctitorii din Bacău a binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare. 

Pelerinajul, organizat cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, și a Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va dura pînă în ziua de 15 august, cînd se va serba hramul bisericii Precista. Credincioșii ortodocși din urbea noastră și din împrejurimi, care nu au avut ocazia să ajungă pînă acum la mănăstirea Neamț, pot veni să se reculeagă, să se roage și să se închine la icoana făcătoare de minuni. “Pe tot parcursul șederii Sfintei Icoane la biserica noastră vor fi oficiate slujbe speciale închinate Maicii Domnului, Acatistul și Paraclisul, precum și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru roadele pămîntului”, a declarat preotul paroh ConstantinTomozei, protopop de Bacău. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu