Orange, Vodafone şi Cosmote, principalii jucători pe piaţa locală de telefonie mobilă, se numără printre operatorii cu cel mai mare volum de publicitate înregistrat în prima jumătate a anului 2013.
mediaTRUST prezintă vizibilitatea în publicitate a celor trei operatori în contextul în care, potrivit presei, Orange, Vodafone şi Cosmote au primit în luna iulie 2013, din partea ANCOM, licenţele de utilizare a frecvenţelor radio. Totodată, cele două mari companii, Orange şi Vodafone au anunţat încheierea unui acord pentru partajarea infrastructurii de reţea.
Potrivit mediaTRUST, Orange este compania cu cea mai agresivă campanie de promovare, cu 22.249 de reclame difuzate în primele şase luni ale anului.Vodafone ocupă locul doi cu 21.040 de reclame, iar Cosmote se situează pe locul trei cu 11.590 de reclame.
Orange România este reţeaua de telefonie mobilă cu cele mai multe reclame înregistrate 22.249, şi un rate card de aproximativ 59 milioane de euro. Orange a ales să-şi desfăşoare campania de promovare în principal la posturile TV Antena 1 (2.039 reclame), Sport.ro (1.780 reclame) şi România TV (1.636 reclame). Kiss FM a difuzat în intervalul analizat 1.621 de reclame, iar PRO FM - 817 reclame.
Al doilea operator ca număr de reclame înregistrate este Vodafone România, cu 21.040 de reclame şi un rate card de aproximativ 34 de milioane de euro. Reţeaua de telefonie a ales să difuzeze cel mai mare număr de reclame la posturile TV Antena 2 (2.668 reclame), GSP TV (2.569 reclame) şi Sport.ro (2.146 reclame). Kiss FM a difuzat 1127 reclame, iar PRO FM - 971.
Cosmote România este al treilea mare operator de telefonie care a înregistrat 11.590 de reclame în primele şase luni ale anului, cu un rate card de 30 milioane de euro. Campania de promovare a Cosmote a fost mai agresivă la PRO TV (2.208 reclame), Antena 1 (1.787 reclame) şi Sport.ro (1.377 reclame). Kiss FM a difuzat 1.621 reclame, PRO FM - 817, iar Radio 21 a difuzat 639 de reclame.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu