10 octombrie 2013

Ziua Internatională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

0 Comentarii
Potrivit Rezoluţiei 64/200 din 21 decembrie 2009, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, 13 octombrie este Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.
Cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, UNISDR a iniţiat proiectul „Living with disability and disasters” (Trăind cu dizabilități și dezastre), adresat, la nivel mondial, unui număr de circa un miliard de persoane care trăiesc cu o formă de handicap. Reprezentând o cincime din populația lumii, persoanele cu dizabilități pot avea contribuții unice, de multe ori trecute cu vederea, care să vină în sprijinul reducerii riscului de dezastre și pentru construirea unei societăți/comunități rezistente. Se intenționează astfel ca Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale – 2013 să demareze includerea nevoilor persoanelor cu dizabilități în Cadrul de reducere a riscului de dezastre, întrucât:
-         o planetă rezistentă în fața dezastrelor presupune ca fiecare să fie parte a soluției;
-         deciziile și politicile de reducere a riscului de dezastre trebuie să reflecte și nevoile persoanelor cu dizabilități;
-         investițiile în scopul reducerii riscului de dezastre trebuie să țină cont de nevoile persoanelor cu dizabilități.
Este ştiut faptul că 90% dintre calamităţile naturale sunt legate de vreme, climă şi apă. Statistica din ultimul deceniu arată, că numărul total de calamităţi naturale, inclusiv cele hidrometeorologice, au tendinţă de creştere atât după intensitate cât şi după frecvenţa lor. Aceasta duce la creşterea pagubelor materiale şi a numărului de victime umane. Schimbările climei la scară globală şi regională contribuie la accentuarea intensităţii şi creşterea frecvenţei fenomenelor şi proceselor periculoase ca secetele, aversele de ploaie, inundaţiile, îngheţurile etc.
Pentru înlăturarea cu succes a efectelor negative produse de fenomenele hidrometeorologice nefavorabile, este necesară studierea acestor fenomene, perfecţionarea metodelor de prognozare a lor şi în special a măsurilor de prevenire sau reducere a daunelor de pe urma influenţei acestora asupra economiei naţionale şi a securităţii oamenilor.
Manifestările frecvente ale inundaţiilor, alunecărilor de teren, cutremurelor, secetei, incendiilor, la care se adaugă accidentele tehnologice şi chimice, epidemiile şi epizootiile, pot avea influenţă directă asupra vieţii fiecărei persoane şi asupra societăţii în ansamblu.
Reducerea efectelor acestor dezastre naturale implică studierea profundă, interdisciplinară a hazardurilor, a variabilităţii climei, a vulnerabilităţii populaţiei şi economiei, a circumstanţelor concrete şi cauzele apariţiei fenomenelor extreme şi, în mod deosebit, necesită perfectarea continuă a metodelor de predicţie şi a sistemelor de avertisment în scopul informării cât mai prealabile, educării şi conştientizării populaţiei, despre pericolul real al acestor fenomene şi comportamentul corect în cazul manifestării lor.
Nu în zadar se consideră că, omul informat, adică prevenit la timp despre momentul şi locul manifestării unui pericol, este mult mai rezistent, mai protejat şi mai pregătit pentru înfruntarea acestuia.
Un astfel de moment este bun pentru toţi cei implicaţi în reducerea riscului de dezastre în a evidenţia modul în care foarte mici acţiuni de sensibilizare la nivel comunitar pot avea un impact mare în atenuarea unui dezastru.
Pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău este o oportunitate de a creşte gradul de conştientizare a riscurilor în caz de catastrofe şi să promoveze o cultură unitară de reducere a riscului de dezastre.

Având în vedere că anul acesta 13 octombrie este într-o zi de duminică, activităţile dedicate acestei zile se vor desfăşura în data de 11 octombrie, zi care va fi declarată „Ziua Porţilor Deschise”. În acest sens, începând cu ora 11.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bacău vor fi prezentate mijloacele de intervenţie în caz de dezastre naturale din dotarea unității şi modul de folosire al acestora.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu