6 decembrie 2013

Cum s-a văzut Black Friday in publicitate?

0 Comentarii
În 2013, în  România, Black Friday  s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, 22 şi 29 noiembrie, o parte din retaileri preferând să pornească ofertele de reduceri cu o săptămână mai devreme. 
mediaTRUST România prezintă vizibilitatea evenimentului în publicitate în perioada 1 noiembrie 2013 – 2 decembrie 2013. În perioada menţionată au fost difuzate 3.415 de reclame pentru  Black Friday.

Daca în 2012 reclamele difuzate erau pentru retailerii de IT si electrocasnice, principalii jucători fiind Carrefour, Altex, Flanco, Metro şi Domo, în anul 2013 categoriile de produse s-au diversificat. Magazinele de haine şi mobilă cum ar fi Nissa, Hervis Sports, Cocor, Ikea, etc, s-au alăturat evenimentului Black Friday, folosindu-se de campanii agresive de promovare.
Astfel, Metro este cel mai vizibil retailer în topul mediaTRUST, cu 498 de spoturi publicitare difuzate pentru Black Friday, urmat de Flanco cu 458 de reclame.
Emag.ro a înregistrat în perioada  1 noiembrie – 2 decembrie 2013, 411 de reclame, iar Domo  359 de spoturi publicitare la categoria Black Friday.
Nissa, magazinul de haine intrat în cursa Black Friday, s-a clasat pe locul cinci în top, cu 322 de reclame difuzate.  Hervis Sports a înregistrat 284 de reclame pentru promovarea reducerilor de Black Friday.
Carrefour ocupă locul şapte în clasament cu 245 de reclame în intervalul de timp 1 noiembrie – 2 decembrie 2013.
Magazinul de mobilă Casa Rusu a numărat 204 de reclame Black Friday. Altex a înregistrat 152 de reclame, iar IKEA 151.
În ceea ce priveşte mediile de difuzare preferate de retaileri, radioul este canalul media cel mai mult folosit, cu  1.739 de spoturi difuzate.  Printre radiourile cu cel mai mare număr de difuzări de reclame pentru Black Friday se numără Radio Zu cu 477 de reclame, Kiss Fm cu 397 de reclame şi Pro Fm cu 377 de reclame.
În cadrul posturilor de televiziune  au fost difuzate  1.659 de reclame, România TV a înregistrat cele mai multe reclame difuzate – 294. Realitatea TV a difuzat 214 de reclame pentru Black Friday, iar PRO TV, 167.  Black Friday a fost prezent în presa scrisă cu 17 reclame. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu