Cu
prilejul Zilei Naţionale a României, la sediul Inspectoratului de Jandarmi
Judeţean Bacău s-a organizat în ziua de 29.11 o adunare festivă în cadrul
căreia s-a desfăşurat simpozionul
intitulat „1 decembrie 1918 – Ziua Întregirii Neamului”.
Cu această ocazie, inspectorul şef al
Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, colonel Enache Vasile, a transmis
mesajul inspectorului general al Jandarmeriei Române, general de brigadă dr.
Olaru Mircea, cu prilejul aniversării a 95 ani de la Marea Unire.
Pentru
rezultate bune şi foarte bune obţinute în activitatea profesională precum şi
pentru modul exemplar de executare a
misiunilor, a fost aprobată înaintarea
în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, pentru trei
ofiţeri, un maistru militar şi şapte subofiţeri. Mai multe cadre, ofiţeri şi
subofiţeri, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, au fost
recompensate de către inspectorul şef cu mulţumiri, felicitări şi citarea prin
ordinul de zi al unităţii.
Jandarmii
au participat şi la ceremonialele militare şi religioase care au avut loc în
localităţile Darmaneşti, Moineşti, Comăneşti, Târgu Ocna, Buhuşi şi Oneşti.
În
municipiul Bacău, jandarmii au fost prezenţi duminică, 1 decembrie, la activităţile
dedicate Zilei Naţionale ce s-au desfăşurat la Cimitirul Eroilor şi în Piaţa
Tricolorului.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu