Miercuri, 01 ianuarie 2014, la
ora 08.46, Inspectoratul pentru Situaţii de
Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat, prin sistemul
unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu în
localitatea Bereşti Tazlău, în gospodăria numitului P. G., în vârstă de 67 de ani,
la un imobil tip P+M.
În cel
mai scurt timp, din momentul anunțării, la locul producerii incendiului s-au deplasat patru autospeciale de
intervenție și o ambulanță S.M.U.R.D. din cadrul Detașamentelor de Pompieri
Moinești și Onești, încadrate cu un ofițer și 20 de subofițeri. De asemenea, la
fața locului s-au deplasat și două autospeciale de intervenție aparținând
Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al S.C. Petrom S.A. Moineşti,
încadrate cu patru lucrători.
Pentru coordonarea acţiunilor de intervenţie, la faţa locului s-a
deplasat şi grupa operativă a inspectoratului, compusă din doi ofiţeri şi patru
subofiţeri, cu două autospeciale pentru muncă operativă, sub comanda domnului
colonel Ioan Mihalache – împuternicit inspector şef.
La
sosirea pompierilor militari la fața locului s-a constatat că în urma
incendiului nu au rezultat victime. Incendiul se manifesta la o construcție de
tipul P+M cu pereţii din lemn, la o moară cu un singur nivel pentru uz personal
şi la un adăpost de animale, în podul căruia erau depozitate plante furajere.
Imobilele afectate erau construite unul în prelungirea celuilalt şi aveau o
suprafaţă totală de aproximativ 500 mp.
Prin intervenția
promptă a pompierilor militari, în condiții dificile din cauza rafalelor de
vânt puternice, a fost salvată o casă de locuit cu o suprafaţă de circa 200 mp şi adăpostul
de animale cu o suprafaţă de circa 100 mp, aflate în aceeaşi curte cu imobilele
cuprinse de incendiu. Totodată, a fost salvată și o casă de locuit dintr-o
gospodărie vecină, aflată la o distanţă de circa 50 m de imobilele cuprinse de
incendiu, la care a existat pericolul propagării acestuia, din cauza vântului.
Salvatorii
militari au evacuat șase butelii de aragaz, din imobilele afectate de incendiu,
patru din casa
şi două din magazie.
În urma incendiului au ars: o
casă cu pereţii din lemn şi acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare de
azbociment, cu o suprafaţă de 340 mp, precum şi elementele de mobilier şi
bunurile textile şi electrocasnice care se aflau în interiorul acesteia; o anexă cu destinația magazie, cu pereţii
din lemn şi acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare de azbociment, cu o
suprafaţă de 60 mp; o moară de
porumb, cu pereţii din paiantă şi acoperişul cu astereală din lemn şi
învelitoare de azbociment, cu o suprafaţă de circa 100 mp.
Au fost afectate de incendiu,
în proporţie de 90%, un autoturism şi o remorcă tip vagon, înmatriculate în
judeţul Bacău, aflate în proprietatea numitului P.G., precum şi o remorcă tip
vagon, înmatriculată în judeţul Dâmboviţa, aparţinând unei societăţi comerciale
din Târgovişte.
Incendiul a izbucnit, cel mai
probabil, din cauza unui coş de fum deteriorat, la o sobă cu acumulare de
căldură, amplasată într-una din încăperile de la mansarda construcţiei afectate
de incendiu.
Incendiul
a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă al
S.C. Petrom S.A. Moineşti, precum şi cu 11 voluntari din cadrul Serviciului
Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Bereşti Tazlău.






0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu