Ziua Culturii Nationale egal Simbolul national al poeziei

Simbolul naţional al poeziei, Mihai Eminescu a fost al şaptelea copil al lui Gheorghe şi al Ralucăi Eminovici, născut în 1850 la Ipoteşti (Botoşani).

          Instrucţia şcolară o începe la National Hauptschule din Cernăuţi şi o continuă la K. K. Ober Gymnazium din aceeaşi localitate. Paralel cu şcolarizarea, Mihai Eminescu este un pasionat spectator al reprezentaţiilor de teatru ale trupei Fani Tardini - Vlădicescu.

          La vârsta de 15 ani este custode al bibliotecii lui Aron Pumnul, iar studiile le continuă în particular.

          În 1866 debutează cu elegia La mormântul lui Aron Pumnul.

          În acelaşi an devine colaborator al revistei „Familia”, apărută sub îngrijirea lui Iosif Vulcan, unde publică prima poezie De-aş avea semnată cu noul nume literar,Mihai Eminescu. Colaborarea cu această revistă durează până în 1869.

          Fire permanent în mişcare, marele poet este prezent ca sufleur, copist, actor ocazional în trupele teatrale ale lui Iorgu Caragiale şi Mihai Pascaly. Studiile incomplete îi conferă doar un statut de „student extraordinar” al Facultăţii de Filozofie din Viena unde îşi însuşeşte o bogată cultură enciclopedică.

          Anii 1870-1871 reprezintă debutul în publicistică literară şi politică. Începe să colaboreze la „Convorbiri literare” unde i se publică poezia Venere şi Madonă (15 aprilie 1870), urmată de Epigonii şi basmul Făt - Frumos din lacrimă.

          Junimiştii sunt puternic impresionaţi de talentul lui Eminescu, iar Titu Maiorescu scrie, vizionar, în 15 mai 1871: „Cu totul deosebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate... dar în fine poet, poet în toată puterea cuvântului este domnul Mihai Eminescu”.

          După o şedere la Berlin, între anii 1872-1874, Eminescu se întoarce în ţară unde este numit Director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. La scurt timp, ca revizor şcolar al judeţelor Iaşi şi Vaslui, îl cunoaşte pe Ion Creangă, de care îl va lega o puternică prietenie.

          În anul 1877 poetul se stabileşte la Bucureşti unde începe să lucreze la ziarul „Timpul”. Alături de articole pline de conţinut politic şi artistic, îi sunt publicate poezii precum Scrisorile, Luceafărul, dar şi altele, până în 1883, când apar primele tulburări mintale.

          După internarea în sanatoriul doctorului Şuţu din Bucureşti şi mai apoi la Institutul Ober Döbling de lângă Viena, poetul îşi găseşte odihna veşnică în 15 iunie 1889 la Bucureşti.