Marți,
15 aprilie, la ora
12.06, Inspectoratul pentru Situaţii de
Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat, prin sistemul
unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre producerea unui accident de
circulaţie, cu o victimă încarcerată, pe DJ 156 A, în comuna Pârjol, sat
Tărâţa. În accidentul rutier au fost implicate o autocisternă şi un autotren, conduse de doi bărbați cu vârsta de
58 de ani respectiv 27 de ani.
Autocisterna era
încărcată cu clorură feroasă.
Imediat, la locul
intervenţiei s-a deplasat Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de
Pompieri Moineşti cu o
autospecială de stins incendii cu apă şi spumă şi o ambulanţă S.M.U.R.D., încadrate cu 10 pompieri militari.
De asemenea, la locul producerii
evenimentului s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă,
Substaţia Moineşti.
În urma efectuării recunoaşterii, de
către primul echipaj ajuns la faţa locului, s-a constatat faptul că rezervorul autocisternei, în care se afla clorura feroasă,
nu a fost avariat, nefiind înregistrate scurgeri de substanțe periculoase.
În urma accidentului, a rezultat o
victimă încarcerată – şoferul autotrenului care a fost preluat de echipajul
S.A.J. Moineşti şi transportat la C.P.U. a Spitalul Municipal Moineşti cu
traumatism membru inferior drept.
De menționat este faptul că, substanța
din autocisternă (clorura feroasă) este corozivă, neinflamabilă şi neexplozivă,
însă este toxică la inhalat şi contactul cutanat.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu