1 mai 2014

Proiectul SUSTCULT la final

0 Comentarii
Miercuri, 30 aprilie, a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău conferința finală a proiectului SUSTCULT. Au participat membrii echipei de implementare a proiectului din cadrul Agenției de Dezvoltare Locală, membri ai grupului de sprijin local - reprezentanți ai Instituției Prefectului Bacău, ONG-urilor, instituțiilor publice implicate, Protopopiatului Bacău.
În deschiderea întâlnirii, managerul de proiect, Liviu Scarlat a marcat importanța proiectului care tocmai se încheie. " Elaborarea planului de management s-a desfășurat în cadrul unui proces consultativ larg, prin implicarea activă a tuturor factorilor interesați, în vederea stabilirii unui echilibru între conservarea patrimoniului și dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Bacău. Țin să mulțumesc tuturor celor care ne-au stat alături în această perioadă, partenerilor noștri externi, stakeholderilor locali, instituțiilor publice implicate, ONG-urilor, unităților de cult și nu în ultimul rând echipei de implementare a proiectului din cadrul Agenției de Dezvoltare Locală Bacău. "
În stadiul actual, redescoperirea valorilor culturale de către comunitatea locală –locuitorii municipiului Bacău, una dintre direcțiile strategice ale planului de management, este deja realitate. Pe lângă această direcție strategică, restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural pentru generaţiile viitoare, valorificarea sitului de patrimoniu pentru consolidarea zonei ca destinaţie turistică culturală și îmbunătăţirea managementului turiştilor şi vizitatorilor rămân teme pe termen mediu și lung.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu