7 iunie 2014

Internet 4G de la Orange, acum si pe întreg litoralul

0 Comentarii
Din această vară, clienţii Orange care se află la mare pot folosi internet la viteze 4G. Reţeaua 4G a fost extinsă în toate staţiunile, din Năvodari până în Vama Veche, cu o acoperire de 100% din populaţie.
 Investiţia Orange într-o reţea performantă 4G în această zonă vine în contextul unor creşteri semnificative ale consumului de internet mobil. Turiştii care merg la mare îşi folosesc din ce în ce mai mult telefonul mobil pentru a încărca fotografii şi a verifica noutăţile pe reţelele sociale, pentru a accesa diferite aplicaţii dedicate timpului liber, pentru a urmări videoclipuri şi a se informa. Anul trecut, consumul de internet mobil în reţeaua Orange a crescut aici cu 70% în vârful de sezon faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012.
În urma acestui proces de extindere, reţeaua 4G Orange oferă acoperire pentru 47% din populaţia României şi 75% din populaţia urbană, fiind în continuare cea mai extinsă reţea 4G din ţară.
Clienţii Orange care aleg serviciile de internet la viteze 4G pot atinge viteze medii reale de download de 60-80 Mbps, în funcţie de abonamentul sau opţiunea aleasă. Pentru a-i ajuta pe clienţi să descopere beneficiile aduse de această nouă tehnologie, Orange le oferă celor care au dispozitive compatibile posibilitatea de a testa gratuit serviciul timp de 90 de zile.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu