În cadrul videoconferinţei, viceprim – ministrul Gabriel Oprea a mulţumit prefecţilor şi şefilor structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru profesionalismul şi rigurozitatea de care au dat dovadă în organizarea acţiunilor şi activităţilor legate de alegerile ce vor avea loc în 2 noiembrie 2014.
Totodată, viceprim – ministrul a menţionat că solicită tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne respectarea legii, aplicarea legii ori de câte ori este nevoie, imparţialitate şi rigoare profesională în îndeplinirea sarcinilor şi misiunilor care le revin.
Prefectul Dorian Pocovnicu a transmis că la nivelul judeţului Bacău toate activităţile respectă termenele din programul calendaristic, astfel încât toate acţiunile de organizare şi coordonare sunt în grafic.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu