În perioada 26
februarie – 06 martie 2015, Gruparea de
Jandarmi Mobilă Bacău a acţionat în zona de responsabilitate, cu peste 800 de jandarmi, în scopul creşterii gradului de siguranţă a
cetăţenilor, asigurării ordinii şi siguranţei
publice, apărării vieţii, libertăţii
persoanelor, intereselor legitime ale acestora , ale comunităţii şi ale
statului.
Pe timpul
executării acestor misiuni jandarmii din cadrul unităţii au aplicat 70 de sancţiuni contravenţionale cu amendă
şi 20 sancţiuni cu avertisment,
valoarea totală a amenzilor fiind de peste
20.000 lei; de asemenea, au intervenit în 12 situaţii pentru aplanarea unor stări conflictuale.
Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de
prevenire şi combatere a fenomenului infracţional în zona unităţilor de
învăţământ preuniversitar, pe mijloace de transport în comun şi în alte zone de
interes operativ, cunoscute cu mari afluenţe de public, desfăşurarea unor
activităţi preventive în mediul şcolar, în vederea reducerii riscurilor de
victimizare a elevilor şi personalului didactic, derularea unor misiuni
specifice în cooperare cu instituţii abilitate ale statului, constatarea unor
fapte cu caracter contravenţional şi infracţional au constituit câteva repere
de interes din perioada analizată.
Efectivele
Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au constatat 10 fapte cu caracter penal, dintre care 9 în mod independent şi una în
cooperare cu poliţia (lovire şi alte violenţe, furt).
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu