În perioada 19 la 22.07 jandarmii băcăuani au executat mai multe patrulări intercomunale în zona
lacului Răcăciuni, vizând şi prevenirea
şi combaterea braconajului piscicol şi a
pescuitului recreativ/sportiv fără respectarea prevederilor legale, pe timpul executării
misiunilor fiind constatate două infracţiuni şi zece fapte de natură
contravenţională, fiind aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, 6 amenzi şi 4
avertismente scrise, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 1400 lei.
La ultima acţiune de acest fel, în data de 22.07 a.c., în jurul orei
06.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi
Judeţean Bacău a surprins în flagrant în zona lacului Răcăciuni, comuna Răcăciuni,
un bărbat care pescuia folosind plase de tip monofilament.
În urma interceptării şi legitimării, jandarmii au identificat pe S.A.
în vârstă de 35 de ani, din municipiul Bacău, în timp ce pescuia, folosindu-se de trei
plase de pescuit tip monofilament, cu dimensiuni de 1,5 m. x 50 m fiecare.
Drept urmare, jandarmii au întocmit persoanei respective actele de
constatare pentru încălcărea prevederilor din O.U.G. 23/2008
privind pescuitul şi acvacultura, aceasta şi plasele de pescuit fiind predate lucrătorilor din
cadrul Postului de Poliţie Răcăciuni pentru continuarea verificărilor în acest caz, iar
aproximativ 4 kg de peşte gasit viu asupra acestuia a fost redat
mediului natural.
Acţiunile ce vizează prevenirea si combaterea braconajului
piscicol şi a pescuitului recreativ/sportiv fără respectarea
prevederilor legale vor continua.



0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu