„Copiii au lucrat individual şi pe echipe iar rezultatele au fost neaşteptat de bune. Observ la dânşii mult entuziasm, bucurie, dăruire, răbdare la unii şi foarte mult talent la alţii. De aceea, fiind prima activitate de acest gen în satul şi în parohia noastră, credem că ar fi oportun să o mai repetăm şi cu alte ocazii”, ne-a declarat la finalul activităţiidoamna Doiniţa Zabrac.
După-amiază „am finalizat prima etapă a proiectului nostru catehetic parohial vizionând ultimele două episoade din desenul animat cu personaje și scene biblce, cu care copiii s-au obişnuit deja. Practic, prin acest proiect catehetic, urmărim a dobândi cunoştinţe elementare scripturistice atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament. Va urma, săptămâna viitoare, evaluarea cunoştinţelor dobândite de copii sub forma unui concurs, iar premianţii vor avea parte de mici surprize. De aceea, am invitat astăzi, din partea Centrului eparhial pe Părintele Daniel Marari, Director al Centrului catehetic „Sfanta Cuvioasa Parascheva” - Roman”, a precizat părintele paroh Adam Iulian.
Seara s-a încheiat prin aprinderea unui foc de tabără, cântece şi jocuri specifice vârstei copiilor.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu