5 august 2015

Hramul mănăstirii de la Berzunti

0 Comentarii
Unul dintre cele mai frumoase așezăminte monahale din Eparhia Romanului și Bacăului, mănăstirea ”Schimbarea la Față a Domnului” de la Berzunți, va îmbrăca veșminte de sărbătoare. Pelerini și credincioși din toate zonele țării sunt așteptați joi, 6 august, să ia parte la Dumnezeiasca Liturghie ce va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim alături de un sobor de preoți și diaconi.
A fost ridicată în anul 1829 de ieromonahul Varlaam şi ieroschimonahul Vasile, considerat cel mai de seamă ctitor al aşezământului eclesial și al cărui mormânt este aşezat în naosul bisericii. Edificiul monahal a fost închis în anul 1962 şi lăsat în paragină în timpul regimului comunist, iar după anul 1990 a fost redeschis, încredinţându-i-se Părintelui Protosinghel Arsenie Voaideş conducerea şi administrarea acestuia. Actualmente, mănăstirea ”Schimbarea la Față” - Sf. Sava Berzunți este unul dintre cele mai frumoase și căutate locuri de pelerinaj din Eparhia Romanului și Bacăului.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu