11 august 2015

Tabără socială pentru beneficiarii proiectului „Alege scoala!”

0 Comentarii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, copii din Parohia Parava, Protopopiatul Sascut, beneficiari ai Proiectului „Alege școala!“, desfășurat în spațiul Centrului Educațional Inovativ „Sfântul Spiridon“ Parava, au plecat duminică, 9 august 2015, în tabăra socială organizată la Centrul Social Pastoral “Sf. Cruce Caraiman, din Bușteni.
Tabăra organizată de Patriarhia Română în colaborare cu fundația World Vision România se constituie ca o etapă în cadrul activităților educative ce sunt desfășurate pe parcursul proiectului „Alege școala!“. Acest proiect are ca scop diminuarea riscului de abandon școlar și a propus numeroase activități interesante, coordonate de preotul paroh și profesorul angajat, în urma cărora copiii au fost provocați să descopere importanța încrederii în forțele proprii, în puterea perseverenței, a comunicării, a toleranței, a iertării și a comuniunii.  

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu