Joi, 17 octombrie 2015 şi
vineri, 18 decembrie 2015, a avut loc Forumul
CAESAR România în 3D, cel mai important eveniment al Fundației CAESAR în
2015, desfășurat la Sheraton Bucharest Hotel.
Sebastian Burduja, Președinte și co-fondator al Fundației CAESAR explică în
deschiderea evenimentului momentul și necesitatea acestui Forum: „România este la răscruce. În plan intern,
criza reprezentării este profundă, iar erodarea încrederii între cetățeni și
“aleși” poate accentua curente extremiste pe fondul deziluziilor din ultimii 26
de ani. În plan extern, provocările și riscurile sunt fără precedent
(amenințări teroriste, cyber crime, schimbări climatice, sărăcie extremă,
marginalizare etc.), iar comunitatea globală este incapabilă să se coaguleze în
jurul unor soluții pragmatice și de impact. România, din păcate, încă lipsește
de la masa marilor decizii. […] Suntem în plin avânt al celei de-a patra
revoluții industriale (industry 4.0), iar distanța României față de țările
dezvoltate crește și — inclusiv prin prisma ritmului evoluțiilor tehnologice —
riscă să nu mai poată fi vreodată recuperată. Altfel spus, nu avem opțiunea
pașilor mici, avem doar opțiunea unui salt de dezvoltare. […] Proiectul
de țară este țara: România în 3D (România democratică, dezvoltată și
demnă) și atingerea nivelului mediei UE pentru toți
indicatorii fundamentali de dezvoltare.”
Astfel, la 26 de ani de
la Revoluție, 400 de experți români din țară și din străinătate introduc în
spațiul românesc, prin cadrul oferit de Forumul CAESAR, o viziune integrată,
coerentă și completă pentru dezvoltarea României. „Oamenii sunt
elementul de bază în construcția unei Românii în 3D. Oamenii sunt cei care
elaborează propuneri de politici publice, soluții concrete, strategii
de dezvoltare. Oamenii sunt cei care înteleg – sau nu –
ceea ce tragedia de la Colectiv a readus în prim plan: nevoia
profundă de un alt fel de a face lucrurile, după 26 de ani de oportunități
ratate. România nu are nevoie de o nouă clasă politică. România are
nevoie de un alt fel de clasă
politică. România nu are nevoie de noi „soluții”. România are nevoie de alt fel de soluții – soluții
pragmatice, bazate pe expertiză și ancorate în realitate, nu bazate pe numărul
de voturi pe care îl aduc la următoarele alegeri. România
are nevoie de acei oameni – integri, competenți, de caracter, cu pasiune
pentru această țară -- cei cu care ne mândrim în proiectele
noastre și pe care ne bucurăm să îi avem astăzi alături de noi.” a menționat în discursul de
deschidere Dan Nechita, Directorul General al Fundației CAESAR.
Pe parcursul a două zile,
lideri din mediul public, privat și neguveramental/non-profit, membri ai
corpului diplomatic, profesori, antreprenori, jurnaliști şi membri CAESAR din
întreaga lume s-au reunit în cadrul a 12 grupuri de expertiză, acoperind
domenii strategice pentru dezvoltarea României: Administrație publică;
Antreprenoriat și tehnologia informației; Cultură; Dezvoltare urbană și
regională; Economie și finanțe – inclusiv agricultură, industrie, comerț,
turism; Educație, tineret și sport; Energie și mediu; Justiție și afaceri
interne; Lucrări publice și transporturi; Muncă, protecție socială și incluziune;
Relații internaționale și securitate națională; Sănătate.
Sesiunea festivă a
Forumului CAESAR a inclus intervenții din partea Domnului Consilier
Prezidențial Laurențiu Ștefan, care a reiterat colaborarea eficientă cu
Fundația CAESAR prin proiectele desfășurate în parteneriat în 2015, și s-a
arătat plăcut impresionat de numărul și contribuțiile experților participanți
și din partea Excelenței Sale Bogdan Aurescu, fost Ministru al Afacerilor
Externe, în mandatul căruia Fundația CAESAR a semnat protocolul de colaborare
cu Ministerul Afacerilor Externe. Bogdan Aurescu a vorbit și despre volumul
colectiv România în 3D, marcând
lansarea acestuia în cadrul Forumului. Contribuțiile din cadrul colecției
aparțin unor specialiști consacrați sau în devenire, formați atât în țară, cât
și în străinătate, cu experiență și competențe dobândite la cel mai înalt nivel
în cadrul domeniilor abordate. Daniel Ioniță, Secretar de Stat pe probleme
strategice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a deschis lucrările
grupului de Relații Internaționale și Securitate Națională. Evenimentul a
continuat cu o intervenție din partea Domnului Andrei Popescu, Secretar de Stat
în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului iar vineri sesiunea de
deschidere i-a avut ca invitați pe Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei,
și pe Corneliu Vișoianu, fost Consilier al Primului Ministru. Dragos Preda,
Vicepreședintele Fundației, a moderat sesiunea de deschidere.
Grupurile de expertiză s-au reunit de mai
multe ori în cadrul sesiunilor de lucru pentru a identifica principalele
obstacole în domeniul lor și a contura propuneri de soluții viabile care să
vină în întâmpinarea acestor obstacole. Câteva exemple de propuneri dezvoltate
în cadrul grupurilor de lucru: consiliere vocațională obligatorie pe tot
parcursul educațional, reformă curriculară orientată pe competențe
transversale, interdisciplinaritate și soft skills, dezvoltarea unei platforme
publice online a bunelor practici și inițiative în domeniul educațional și
cultural, crearea unui cadru legislativ pentru stimularea sportului de masă,
aplicarea unui pachet de măsuri care să stimuleze internaționalizarea
universităților și creșterea interdisciplinarității și interconectivității
(EDU), înființarea unui teatru pentru rromi care să promoveze cultura acestora
(CULT), Sistem IT/sistem de management al
informaţiilor: evaluare & transparenţă, analiza costurilor, centrarea pe
familie, servicii integrate de asistență (SOC) dezoltarea urbană ca prioritate
națională, reformă instituționalizată, dezvoltarea și conectarea principalelor
zone urbane (DEZ).
Propunerile dezvoltate în cadrul celor 12
grupuri de lucru se vor regăsi în programul „România în 3D” care va fi lansat
spre dezbatere publică în ianuarie ca posibil proiect de țară, cu obiective, soluții
și pachete complete de politici publice.
Cu o rețea de peste 3.000
de experți din țară și de peste hotare, Fundația CAESAR oferă un cadru de
dialog echidistant și credibil, bazat pe forța ideilor, pe viabilitatea
soluțiilor globale în contextul românesc actual, precum și pe necesitatea de a
coagula factorii de decizie preocupați de viitorul României în jurul unor
priorități strategice.



0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu