La Grădiniţa nr. 26 Bacău a avut loc
lansarea cărţii educaţionale "Învăţăm să mâncăm sănătos!", ce conţine
creaţii ale preşcolarilor, coordonaţi de prof. Iustina Boambă şi prof. Linica
Tapalagă.
La
această activitate au participat prof. dr. Doiniţa Sîrbu şi prof. Costel
Păduraru, directorii Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza" Bacău, învăţător
Monalisa Chiriac, din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, împreună cu
elevii pe care îi coordonează, consilier Maria Ionos din partea Agenţiei pentru
Protecţia Mediului Bacău, as. pr. Valentina Şenchea şi as. pr. Maria Tamaş din
partea Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Bacău, precum şi părinţii
preşcolarilor.
Activitatea
s-a desfăşurat în cadrul proiectului "Mănâncă responsabil!", finanţat
de Uniunea Europeană, şi care se derulează în nouă state membre ale Uniunii
Europene (Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Letonia, Malta, Polonia, România,
Slovacia şi Slovenia). La noi în ţară, proiectul este coordonat de Centrul
Carpato-Danubian de Geoecologie România, fiind implementat în 50 de unităţi de
învăţământ, printe care şi 6 grădiniţe. Scopul acțiunilor din proiect îl
constituie formarea obiceiurilor și comportamentelor necesare unui stil de
viață sănătos. Acțiunile din proiect se desfășoară sub forma unei povești.
Preșcolarii au prezentat un colaj de versuri și cântece în concordanță cu tema
acțiunii, iar la sfârșit au fost serviți cu mere românești, încurajând consumul
de alimente sănătoase din producția autohtonă.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu