Cu binecuvântarea Ȋnaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în preajma Praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Parohia “Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău în colaborare cu Şcoala Gimnazială “Mihai Drăgan” Bacău a derulat proiectul social –filantropic “Să fii mai bun de Crăciun!”.
Elevii şcolii, coordonaţi de doamna director Olaru Nicoleta şi îndrumati de domnul profesor Alistar Didi şi de doamnele profesoare: Oboroceanu Carmen, Roman Andreea, Drăgoi Alina, Cîrlan Mirela, Turbatu Atena şi Munteanu Sevastiana – consilier educativ, au colectat haine, jucării şi dulciuri pe care le-au împărţit copiilor nevoiaşi din parohie.
Cu această ocazie, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preotul slujitor Bucovineanu Nicolae, a împărţit”patruzeci de pachete cu alimente persoanelor cu o situaţie deosebită şi 150 de pachete cu dulciuri pentru copii. Mulţumim Bunului Dumnezeu, profesorilor, elevilor, părinţilor şi oamenilor de suflet care ne-au ajutat să ducem la îndeplinire acest proiect”, a consemnat P.C. preot paroh, Aurel Cîrlan.



0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu