În ziua de 25.02.2016,
în jurul orei 20.00, pe timpul
executării unor misiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii faptelor
antisociale pe mijloacele de transport
în comun din municipiul Bacău, jandarmii din cadrul unei patrule de ordine
şi siguranţă publică au fost sesizaţi de către un controlor de bilete despre
faptul că un cetăţean i-a pulverizat în faţă spray iritant lacrimogen. De
asemenea, acesta a precizat jandarmilor că fapta a avut loc pe fondul unei
neînţelegeri între controlor şi persoana în cauză, datorită faptului că aceasta
din urmă nu avea bilet şi a intenţionat să scape de control prin această modalitate.
Pe baza descrierii
persoanei jandarmii l-au identificat în scurt timp pe făptuitor, constatând că
se numeşte Doru S. de 56 de ani din municipiul Bacău. La controlul corporal
preventiv efectuat asupra acestuia a fost găsit şi spray-ul lacrimogen.
În cauză jandarmii au
întocmit dosar cu acte de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de port
sau folosire fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută şi sancţionată de articolul 372 – Noul Cod Penal.
Făptuitorul a fost condus
de către jandarmi la sediul Secţie 2 Poliţie Bacău pentru continuarea
cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu