Cu prilejul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, intensifică activitățile dedicate tinerilor și educației acestora. Evenimentul a constituit o oportunitate de a deveni parteneri ai acestui proiect ce vizează creșterea capacității societății civile de a sprijini tinerii defavorizați din mediul rural și accesul acestora la educație.
Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, prin Centrele de voluntariat și tineret, Centrele de Creație, artă și tradiție, Centrele de zi pentru tinerii defavorizați și Centrul de excelență în dezvoltarea intelectuală și spirituală a tinerilor, a oferit posibilitatea unui dialog eficient bazat pe experiența activităților dedicate tinerilor cu nevoi speciale și nu numai.
La acest eveniment au participat reprezentanți ai mai multor instituții publice și private precum: Consiliul Județean Bacău, Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Unități Teritorial Administrative, Colegii Naționale, ONG – uri și reprezentanți ai tinerilor din diferite structuri sociale.
Activitatea se înscrie într-un amplu proces de schimbare a legislației în vigoare, pentru a deveni mai accesibilă, oferind șansa tuturor tinerilor, indiferent de mediul social de proveniență, de a avea acces la educație gratuit, oferindu-se facilități pentru ca factorul finaciar să nu devină opresiv în calea tânărului ce dorește o educație sănătoasă.
Delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim a fost Pr. Ilarion Mâță, inspector eparhial al Sectorului Social – Filantropic și Misionar, care a evidențiat interesul deosebit pe care îl manifestă Eparhia Romanului și Bacăului în dezvoltarea unor structuri sociale dedicate exclusiv tinerilor defavorizați și programelor cultural – educaționale ce pot stimula creșterea accesului la educație a tinerilor din mediul rural.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu