1 februarie 2016

Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă la bilant

0 Comentarii
Obiectivul fundamental al activităţii desfăşurate la nivelul instituţiei în anul 2015 a urmărit eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în vederea menţinerii sub control a riscurilor şi asigurarea stării de normalitate a vieţii comunităţilor umane.
În anul 2015, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut loc 7.289 evenimente ce au implicat intervenţia operativă a subunităţilor de pompieri militari, cu o rată de 19,96 pe zi, (faţă de 6.062 în aceeaşi perioadă a anului 2014, cu o rată de 16,60).
Din totalul intervenţiilor, 665 (526) au fost incendii; 363 (218) incendii vegetaţie şi altele; 296 (267) intervenţii pentru asistenţa persoanelor; 8 (9) intervenţii pentru descarcerare; 20 (20) intervenţii pentru salvarea animalelor; 558 (452) alte intervenţii; 232 (298) alte situaţii de urgenţă; 5147 (4265) intervenţii SMURD.
Echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău au intervenit în 5.125 cazuri, iar la 22 de cazuri au fost solicitate să intervină echipajele SMURD din Adjud și Roman. Cazuistica intervențiilor este următoarea:
Ø 5.086 (4.227) pentru asistenţă medicală de urgenţă;
Ø 15 (25) pentru descarcerare;
Ø 16 (6) alte situaţii de urgenţă;
Ø 4 (3) pentru asistenţa persoanelor;
Ø 1 (0) pentru alte intervenţii;
Ø 3 (2) asigurare/supraveghere;
Ø 0 (1) pentru protecţia mediului.

La 3.254 (2.837) au intervenit echipajele SMURD Bacău, la 1.003 (786) echipajele SMURD Oneşti, la 528 (423) de cazuri echipajele SMURD Moineşti, iar la 340 (218) de cazuri echipajele SMURD Comăneşti.
În urma intervenţiilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, au fost salvate 78 persoane, din care 68 adulţi şi 10 copii, faţă de 151 persoane salvate în anul 2014, din care 119 adulţi şi 32 copii.
Din păcate, în anul 2015 s-au înregistrat şi 19 victime la incendii, din care 14 persoane decedate şi 5 persoane rănite.
În urma evenimentelor, s-au produs pagube în valoare de circa 13,7 milioane lei, comparativ cu peste 6,4 milioane lei în anul 2014, şi au fost salvate bunuri şi valori de peste 103,5 milioane lei, comparativ cu aproape 45,5 milioane lei în anul 2014.
Ponderea pierderilor materiale produse, din totalul valorii bunurilor protejate, este de 9,19% (14,20%).
Cele mai multe incendii s-au produs în localităţile Bacău (98/107), Oneşti (39/24), Moineşti (21/13) şi Comăneşti (22/20).
În anul 2015, următoarele activităţi:
·     1.897 (3.249) de controale de specialitate pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor şi protecţiei civile în care au fost cuprinşi:
-                      1.067 (1.350) operatori economici;
-                      630 (1.670) instituţii;
-                      0 (7) construcţii hidrotehnice;
-                      6 (4) puncte de comandă;
-   15 (9) obiective care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
-                      100 (115) obiective de investiţii;
-                      79 (94) la localităţi.

·     18 (22) controale de fond la 7 (9) operatori economici cu grad ridicat de pericol în exploatare şi 11 (13) localităţi, din care 3 (3) municipii, 4 (5) oraşe şi 4 (5) comune din judeţ;
·     36 (40) controale tematice la administraţia publică locală;
·     79 (91) controale tematice la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă şi 31 (16) la serviciile private pentru situaţii de urgenţă,
·     42 (33) de activităţi de audit la persoane juridice atestate;
·     au fost constatate 2.241 (3.307) deficienţe privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, dintre acestea 268 (870) fiind soluţionate pe timpul controalelor, acest lucru reprezentând 12% (26%), iar 1.973 (2.437) au fost sancţionate, reprezentând 88% (74%);
·     au fost aplicate un număr de 1.973 (2.437) sancţiuni contravenţionale, din care  1.253 (1.589) avertismente şi 720 (848) amenzi, în cuantum de 1.808.826 lei (734.650) lei;
·     privind activitatea de pregătire a populaţiei în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă, au fost desfăşurate 130 (67) exerciţii de evacuare în caz de cutremur şi 1.130 (43) exerciţii de evacuare în caz de incendiu;
·     s-au primit spre soluţionare 105 (70) petiţii şi reclamaţii, în urma cărora s-au făcut verificări la faţa locului şi au fost emise răspunsuri în termenul legal, în acord cu actele normative în vigoare, nefiind înregistrate cazuri de contestaţii sau adresări către eşaloanele superioare;
·     în urma solicitărilor consemnate în registrul de audienţe, a fost acordată asistenţă tehnică de specialitate unui număr de 464 (187) persoane pe linia securităţii la incendiu şi protecţie civilă. Asistenţa tehnică de specialitate a fost acordată şi pe timpul controalelor de prevenire la operatori economici şi instituţii;
·     s-au organizat şi desfăşurat exerciţii de alarmare/evacuare publică la 52 (53) de localităţi, dintre care 3 (3) municipii, 4 (5) oraşe şi 45 (45) de comune. Cu acest prilej,
s-a urmărit învăţarea şi recunoaşterea de către populaţie a semnalului „ALARMĂ LA DEZASTRE” şi s-au verificat: asigurarea fondului de adăpostire (puncte de comandă, adăposturi publice de protecţie civilă, fondul privat de adăpostire), capacităţile de susţinere (transport, cazare, hrănire) a evacuării populaţiei şi bunurilor materiale în caz de dezastre, sistemele de înştiinţare/alarmare instalate şi gradul de funcţionalitate şi acoperire;
·     s-au organizat şi desfăşurat exerciţii şi aplicaţii de verificare a capacităţii de intervenţie la 143 (92) servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă şi 49 (19) la serviciile private pentru situaţii de urgenţă;
În perioadele 08.06.2015 – 11.06.2015, respectiv 12.06.2015 – 15.06.2015, au avut loc fazele zonale şi judeţene ale Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă.
În perioada 06.04.2015 – 10.04.2015, Ministerul Educaţiei Naţionale a derulat, la nivel naţional, programul „Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”, eveniment la care s-a raliat şi Ministerul Afacerilor Interne. Atât copiii, cât şi cadrele didactice ce i-au însoţit, au avut parte de prezentări privind tehnica de intervenţie din dotarea inspectoratului şi exerciţii demonstrative de stingere a unui incendiu, de salvare a unei victime aflată la înălţime şi de acordare a primului ajutor.
În lunile aprilie şi mai s-au desfăşurat fazele locale şi judeţene ale concursurilor şcolare cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” şi de prevenire şi stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor”.

Pe parcursul anului 2015 s-a continuat derularea campaniei de informare a autorităţilor publice locale şi de sensibilizare a cetăţenilor „Vreau să fiu voluntar”, precum şi campaniile naţionale de informare şi educare „RISC – Renunţă!Improvizaţiile sunt catastrofale”, „Siguranţa nu este un joc de noroc” şi “Nu tremur la cutremur” iniţiate de IGSU în colaborare cu E.On România. În cadrul acestor campanii au fost desfăşurate atât activităţi de pregătire cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti cât şi acţiuni de diseminare a mesajelor preventive ale acestor campanii, respectiv distribuire către cetăţeni a materialelor informativ preventive realizate în acest scop.
Prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST din care face parte şi Consiliul Judeţean Bacău, în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea capacității și calității sistemului de intervenții în situații de urgență în condiții de iarnă” cod SMIS 48572, inspectoratul a fost dotat în anul 2015 cu 4 autofreze de zăpadă, având funcțiuni multiple şi fiind prevăzute cu rezervor de apă de 7.000 litri și motopompă p.s.i.
Ca urmare a achizițiilor efectuate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență prin „Programul Operațional Sectorial Mediu – Proiect Răspuns Eficient Salvează Vieți/ERSL”, în anul 2015 au intrat în dotarea inspectoratului:
-  1 autospecială de stingere cu apă și spumă, marca MAN, tipul TGM 18.340;
-  1 ambarcațiune de salvare din aluminiu cu motor;
-  2 ambarcațiuni pentru intervenție și salvare cu chilă rigidă și borduri moi;
-  1 remorcă pentru transport.
O direcţie principală privind activitatea de resurse umane în anul 2015 a fost încadrarea posturilor din statul de organizare, menţinerea unei încadrări echilibrate la nivelul tuturor compartimentelor de peste 95%. În prezent încadrarea cu personal a unităţii este asigurată în procent de 94,59%. Pe categorii de personal, situaţia se prezintă, astfel: la ofiţeri 97,83%, maiştri militari 100%; subofiţeri 94,14%, funcţionari publici 100%, personalul contractual 100%, fiind vacante un număr de 30 posturi.
Pentru anul 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău îşi propune următoarele obiective prioritare:
Ø creşterea gradului de profesionalism şi operativitate la intervenţii şi misiuni a subunităţilor de intervenţie;
Ø asigurarea unei capacităţi de răspuns credibile prin:
§  asigurarea unei permanente capacităţi de protecţie eficientă şi adecvată la riscurile existente şi probabile la adresa securităţii individuale şi colective a populaţiei;
§  evaluări şi prognoze realiste asupra riscurilor existente pe raza unităţilor administrativ – teritoriale;
Ø continuarea demersurilor pentru asigurarea condiţiilor necesare înfiinţării unor structuri de intervenţie, în vederea reducerii timpului de răspuns în situaţii de urgenţă la nivelul unor localităţi din zona de competenţă la care accesul în prezent este mai dificil;
Ø continuarea demersurilor de identificare a posibilităţilor de accesare a fondurilor europene nerambursabile cu sprijinul I.G.S.U. şi al autorităţilor publice judeţene;
Ø consolidarea fluxului informaţional/decizional, încă din faza de identificare a surselor de risc, monitorizarea factorilor de risc şi a măsurilor de prevenire;
Ø crearea unei culturi de securitate la nivelul comunităţilor locale (autorităţi locale şi cetăţeni) pentru cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri specifice, a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului de adoptat în cazul producerii lor. 



0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu