6 februarie 2016

Programul national ,,Fiecare copil în grădinită”

0 Comentarii
Prefectul județului Bacău, Dorian Pocovnicua participat în data de 4 februarie 2016, la sala de ședințe a Direcției pentru Agricultură Bacău, la sesiunea județeană de informare și instruire a primarilor asupra modului de implementare a Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, după ce, în prealabil, domnia sa a pregătit împreună cu reprezentantele Asociației OvidiuRo, principalele puncte care vor fi supuse dezbaterii cu privire la programul pilot ,,Fiecare Copil în Grădiniță”.
            Acest program a debutat în anul 2010, fiind lansat de Asociația OvidiuRo, pe care dl. Prefect, nu întâmplător a numit-o ,,brand național” și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Iar de atunci, 11.000 de copii din peste 43 de comunități rurale și urbane au beneficiat de educație timpurie și de hrana necesară creșterii și dezvoltării.  Succesul acestuia va fi decis în continuare de implicarea tuturor actorilor  locali, în așa fel încât să fie atins scopul de a  înscrie în grădinițe  cât mai mulți copii, în vederea creșterii accesului și prezenței în învățământul preșcolar a copiilor dezavantajați, cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.
           Reprezentantele Asociației OvidiuRo prezente la Bacău (doamnele Larisa Dumitru – manager comunicare, Arina Ciuncan – manager proiect, Ramona Galu și Gabriela Monia- ambele director programe) au oferit detalii și explicații participanților referitoare la normele metodologice elaborate în luna ianuarie a acestui an, cu privire la procedura de acordare a tichetelor sociale pentru preșcolari, insistând pe aspecte legate de condiționarea strictă a acordării stimulentului educațional de prezența zilnică la grădiniță.
            Reprezentanții instituțiilor care vor fi implicate în procesul de implementare a programului, în funcție de competențele legale specifice, respectiv Instituția Prefectului județului Bacău, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Inspectoratul Școlar Județean Bacău, au oferit lămuriri suplimentare  primarilor și asistenților sociali, care au adresat întrebări punctuale cu privire la acordarea lunară a stimulentului financiar sub forma tichetului social pentru grădiniță, în valoare de 50 de lei.
             La finalul întâlnirii, reprezentanților unităților administrativ- teritoriale  li s-au înmânat materiale suport, atât în format letric, cât și în format electronic, în vederea facilitării întreprinderii demersurilor ulterioare pentru operaționalizarea procedurilor necesare desfășurării în condiții optime a Programului național ,,Fiecare Copil în Grădiniță”, la nivelul județului Bacău.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu