Evenimentul a fost găzduit de Sala Cinema Capitol Onești și face parte din seria de conferințe așezate de organizatori sub genericul Urcuș spre Înviere! Tema dezbătută a fost "Criza spirituală și terorismul tinerilor din statul islamic". Conferința a fost deschisă de către părintele Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Onești, alături de Părintele Ilarion Mâță, inspector din cadrul sectorului social-filantropic, cel care a și moderat întrevederea. Prezenți la acest eveniment, membrii corului „Filomelos” au interpretat "Balada Brâncovenilor", icoană vie și actuală a martiriului.
Invitatul special al serii a fost domnul Prof. Univ. Dr. Nicu Gavriluță, decanul facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „ Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care a prezentat într-o manieră academică situația actuală a statului islamic și a migrației. S-au dezvoltat idei și au fost oferite informații lămuritoare despre musulmani, jihad și problema lor cu popoarele creștine. Pentru o mai bună percepere a acestui fenomen atât de mediatizat în ultimul timp, în sală au rulat prin video-proiecție două filme de scurt metraj . Mulțimea a fost captivată până la final de actualitatea temei prezentate, punând întrebări și primind răspunsuri bine documentate din partea domnului profesor Nicu Gavriluță la frământările lor. Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune cântată de cei prezenți în sală.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu