Destinat organizării activității cultural-catehetice desfășurată în parohia „Sf. Ioan” din Bacău, Centrul care poartă numele ocrotitorului parohiei găzduiește activități destinate atât adulților, cât și tinerilor și copiilor parohiei.
„Inițial activitățile au debutat cu serile catehetice pentru adulți din cadrul proiectului „Calea mântuirii” organizat la nivelul Patriarhiei Române. Ne-a surprins atunci în mod plăcut implicarea multora dintre credincioșii parohiei noastre. Am constatat cu prilejul acelor întâlniri dorința credincioșilor de a se aduna în jurul Bisericii și de a se implica în activități din cele mai diverse, fiecare simțind astfel că dăruiește din talantul său lui Dumnezeu și semenilor.” ne-a declarat pr. paroh Marius Popescu. La solicitarea credincioșilor, cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, s-a amenajat unul dintre spațiile existente astfel încât să devină optim pentru desfășurarea întâlnirilor dintre credincioși și preoți.
Astfel, în luna noiembrie a anului trecut, în pregătirea anului 2016, care a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al educației religioase a tineretului creștin-ortodox, au debutat activitățile adresate tinerilor și copiilor. Fiind început de an școlar, cu sprijinul unor profesori voluntari, s-au organizat ore de limba română pentru elevi de clasele a șasea, a șaptea și a opta. Acestea se desfășoară în fiecare săptămână în zilele de vineri și sâmbătă, cu 15-18 copii.
În prezent se desfășoară și lecții de desen, la care, cu bucurie, copiii au ocazia de a descoperi tehnici de pictură pe sticlă, încondeiere ouă, pictură pe piatră și alte tehnici de artistice, la finalul cursurilor urmând a se organiza o expoziție cu lucrările copiilor. Materiale necesare desfășurării cursurilor sunt asigurate din fondurile parohiei: proiector, creioane colorate, kituri pentru pictură pe sticlă, flip-chart, markere, pensoane, acuarele, hârtie de scris ș.a.
Activitățile sunt organizate în parteneriat cu școlile din parohie: Școala „Al. Ioan Cuza” nr. 19, cu care acesta este deja stabilit, și Colegiu Național „Ferdinand I”, cu care parteneriatul urmează a fi încheiat în cel mai scurt timp.
„Spre bucuria noastră, la orele organizate prin Centrul catehetic participă copii cu rezultate foarte bune la școală, care caută orice prilej de a se bucura de lumina învățăturii. În continuare vor debuta și ore de matematică, informatică, chimie și ore de cultură generală, pentru care s-au oferit deja profesori voluntari. Avem în vedere ca, în baza parteneriatelor stabilite, să mergem în școlile din parohie să prezentăm oferta noastră educațională, ca alternativă non-formală la oferta școlii.”, a adăugat pr. Marius Popescu.
Dorința preoților și a credincioșilor este ca IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim să vină anul acesta în mijlocul lor și să încununeze eforturile tuturor sfințind spațiul destinat Centrului cultural-catehetic „Sf. Ioan Botezătorul” cu ocazia manifestărilor dedicate hramului.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu