5 aprilie 2016

Misiuni executate în zona de responsabilitate de către efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Bacău

0 Comentarii
În perioada 28 martie – 04 aprilie 2016 Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a acţionat în zona de responsabilitate în scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, asigurării ordinii şi siguranţei publice.
Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, pe mijloace de transport în comun şi în alte zone de interes operativ, cunoscute cu mari afluenţe de public, desfăşurarea unor activităţi preventive în mediul şcolar, în vederea reducerii riscurilor de victimizare a elevilor şi personalului didactic, derularea unor misiuni specifice în cooperare cu instituţii abilitate ale statului, constatarea unor fapte cu caracter contravenţional şi infracţional au constituit câteva repere de interes din perioada analizată.
De asemenea la nivelul unităţii în perioada analizată au fost executate misiuni specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în mediul rural atât independent cât şi în cooperare cu poliţia în judeţul Neamţ, judeţul Vrancea şi judeţul Bacău.

Pe timpul executării acestor misiuni jandarmii din cadrul unităţii au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale cu amendă şi 16 sancţiuni cu avertisment, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 9.000 lei; de asemenea, jandarmii din cadrul unităţii au constatat şi trei fapte cu caracter penal(furt, tâlhărie, încăierare).

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu