26 mai 2016

Campanie de prevenire a delincventei juvenile, la Onesti

0 Comentarii
În perioada 12-20 mai, membrii biroului de asistență socială al Protopopiatului Onești s-au deplasat în câteva școli din Municipiul Onești pentru a continua implementarea campaniei de prevenire a delincvenței juvenile în școală.
În această perioadă binecuvântată de Dumnezeu când bucuria învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos încă vibrează în sufletele tuturor, Biroul de asistență socială al Protopopiatului Onești a continuat campania de prevenire a delincvenței juvenile în Școlile Gimnaziale din Municipiul Onești.
Astfel, joi, 12 mai echipa coordonată de doamna Alupei Raluca, asistent social al Protopopiatului Onești, a fost prezentă în mijlocul elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a  din Școala Gimnazială nr. 1 Tg. Ocna pentru ai informa și ai preveni pe aceștia, conștientizându-i despre pașii care pot duce la săvârșirea faptelor ilicite și la sancțiunile care se pot aplica minorilor în funcție de gravitatea abaterilor săvârșite.
Apoi, vineri, 20 mai aceeași echipă a avut bucuria de a petrece momente minunate pe meleagurile comunei Mănăstirea Cașin. La invitația conducerii Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Mănăstirea Cașin, împreună cu minorii instituționalizați și cu reprezentanții Centrului de Reeducare Tg. Ocna, asistentul social a prezentat informațiile privind cauzele și măsurile contravenționale delincvenței juvenile, elevilor din clasele a VI-a și a VIII-a.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu