16 iunie 2016

Jandarmi bacauani in actiune

0 Comentarii
     
 1.   Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău acţionează în colaborare cu autorităţile publice locale şi cu efective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, pentru limitarea pagubelor materiale cauzate de căderile abundente de precipitaţii din ultima perioadă, care au provocat inundaţii, viituri și alunecări de teren.
În prezent, jandarmii se află în zona orașului Comănești unde, pe versantul stâng al torentului Tănase, ce se varsă în torentul Lăloaia are loc o alunecare de teren care pune în pericol mai multe case și rețelele de transport.
Efectivele de jandarmi desfăşoară misiuni specifice în astfel de situații, acţionând pentru salvarea şi evacuarea persoanelor surprinse de inundaţii sau alunecări de teren în cazul acesta, paza raioanelor evacuate şi a celor în care se face evacuarea populaţiei, dar și pentru menţinerea ordinii publice în zona calamitată.

2. La sfârșitul acestei săptămâni, efectivele de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, în cooperare cu lucrători din celelalte structuri ale M.A.I., vor fi angrenate în misiuni de asigurare a ordinii publice în zona de reponsabilitate, pentru ca manifestările sportive, religioase și culturale, dar și alte evenimente ce vor avea loc în această perioada să se poată desfășura într-un climat de ordine și siguranță.
Astfel, în perioada 17-20.06, jandarmii vor fi prezenți pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță la Festivalul Verii, ce se va desfășura în Parcul Municipal din Onești.
Sâmbătă, 18.06, între orele 10.00-16.00, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică pentru buna desfășurare a activităților pentru copii și tineret în cadrul proiectului “ Interact Treasure Hunt”, în Parcul Cancicov din municipiul Bacău.
Duminică, 19 .06 începând cu ora 11.00,  jandarmii vor fi asigura și măsurile de ordine publică la marșul motocicliștilor, eveniment în cadrul Proiectului Big Build 2016 Bacău, ce va avea loc pe traseul Izvoare-Narcisa-Orizont-Statuia Ștefan cel Mare-Bdul Unirii-str. 9 Mai-str. Ștefan cel Mare-sens giratoriu și retur până la Izvoare.
Tot duminică, dar și luni 20.06 între orele 08.00-14.00, jandarmii vor fi prezenți și în localitățile din județul Bacău, unde se vor desfășura manifestări religioase prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor.
De asemenea, continuă misiunea începută la data de 13 iunie de asigurare a măsurilor de ordine publică pe timpul desfășurării examenului de bacalaureat, la 20 de centre de examinare din județul Bacău.
Pentru buna desfășurare a acestor activități, Jandarmeria recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale în vigoare, să se comporte civilizat, să manifeste calm și răbdare, să respecte indicațiile organizatorilor și a forțelor de ordine, evitând implicarea în conflicte de orice natură, reamintind că nu vor fi tolerate fapte care aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățenilor.


0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu